Anunț de participare la procesul de bugetare participativă al județului Harghita pe anul 2022
40 de idei au fost depuse în cadrul programului de bugetare participativă lansat pentru prima dată de Consiliul Județean Harghita în luna aprilie a acestui an. Proiectele vizează în principal comunităților locale dar au impact și asupra dezvoltării județului.
Comisia desemnată de consiliul județean a analizat fezabilitatea proiectelor, astfel, în urma acestei etape, au fost validate 22 de proiecte care au fost supuse votului cetățenilor. Procesul de votare s-a încheiat pe 11 septembrie.
Au fost primite în total 17 589 de voturi, ceea ce denotă că cetățenii sunt interesați de ceea ce se întâmplă în jurul lor și vor să contribuie activ la binele comunității.
De asemenea, a arătat că ideile care au mari șanse de câștig sunt cele susținute de o comunitate care poate mobiliza.
Procesarea și verificarea numărului mare de voturi de către personalul IT al Consiliului Județean Harghita a necesitat un timp considerabil, iar experții IT Plus Cluster au fost implicați și ei pentru a asigura un vot corect și real.
Pe baza celor 8726 de voturi validate, după o verificare atentă, 11 proiecte s-au clasat în cursa pentru finanțare.
Conform regulilor Bugetului Participativ, propunerile cu cele mai multe voturi vor fi implementate de Consiliul Județean Harghita în perioada 2022 – 2026, atâta timp cât se încadrează în pachetul financiar anunțat (1 milion de lei).
Următorul pas este ca ideea care a înregistrat cele mai multe voturi să fie inclusă pe lista de investiții a Consiliului Județean Harghita. În prima etapă, se va realiza un studiu de fezabilitate (DALI) pentru a oferi o imagine exactă a lucrărilor și a costurilor necesare pentru investiție. Aceasta este o sumă realistă, bazată pe un plan, care trebuie inclusă în bugetul județului Harghita și în lista anuală de investiții. În funcție de această valoare, în buget va fi inclusă finanțarea studiului de fezabilitate necesar pentru implementarea următoarei investiții clasate în funcție de numărul de voturi. Acest proces continuă până la epuizarea bugetului stabilit de program.
Acesta este un proces necesar, deoarece sumele prezentate la nivel de propunere/idee sunt doar estimări.
Sunt multe lecții de învățat după prima experiență a procesului de bugetare participativă dar echipa este încrezătoare că pe an ce trece acest proces va fi consolidat și va avea rezultatul scontat, acela de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor județului.
Consiliul Județean Harghita le mulțumește tuturor celor care au participat la procesul de bugetare participativă și au ajutat cu votul lor să se decidă cheltuirea sumei de 1 milion de lei!
Miercurea Ciuc, 21 octombrie 2022
Votul pentru cele 22 de proiecte validate în cadrul primului buget participativ al județului Harghita a fost deschis până pe 11 septembrie la miezul nopții. Decizia cheltuirii sumei de 1 milion de lei alocate bugetului participativ aparține locuitorilor județului.
În total au fost primite 17 589 de voturi ceea ce a arătat implicare din partea cetățenilor.
S-a dovedit, de asemenea, că ideile au șanse mari de a câștiga dacă sunt susținute de o organizație care poate mobiliza, comunica și aduna alegători.
Votul s-a încheiat: ce se întâmplă acum? În prezent, sunt verificate și validate voturile, pentru a asigura un vot corect și real. Rezultatele vor fi anunțate în scurt timp, iar lista cu ideile câștigătoare va fi publicată.
Consiliul Județean Harghita dorește să mulțumească tuturor celor care au participat la procesul de bugetare participativă.
Miercurea Ciuc, 12 septembrie 2022
12 august 2022 – încărcarea ideilor de proiecte eligibile pe platformă
12 august – 11 septembrie 2022 – perioada votării în baza unei înregistrări prealabile
12 septembrie 2022 – anunțarea rezultatelor
Vă mulțumim pentru ideile propuse!
Afișarea proiectelor eligibile a fost planificată pe 8 iulie conform criteriilor specificate în regulament, dar evaluarea celor 40 de idei depuse, ca urmare a interesului mare pentru program necesită timp, este de așteptat ca proiectele eligibile să fie încărcate pe platformă pe 18 iulie.
Acum te poți înregistra pentru votare online!
Bugetarea participativă este un proces democratic prin care membrii comunității pot influența direct cheltuirea unei părți a bugetului județului, proiectele sunt propuse și prioritizate de către cetățeni iar deciziile sunt transparente.
În bugetul pe 2022, Consiliul Județean Harghita a prevăzut 1 milion de lei, inclusiv TVA, pentru a fi cheltuiți pe proiectele propuse de populație și selecționate direct de către populație. Bugetarea participativă a județului va avea loc în perioada mai 2022 – iulie 2022, iar proiectele votate de populație ar urma să fie implementate de Consiliul Județean în perioada 2022- 2026, fiind vorba de un buget multianual.
Orice persoană cu vârsta peste 18 ani și care are reședința sau o adresă permanentă în județul Harghita se poate înscrie în Programul de bugetare participativă. Pot depune propuneri de proiecte:
- cetățenii, în mod individual
- persoanele juridice
- Educația – propuneri care vizează învățământul special (propunerile pot viza doar instituțiile de învățământ special din județ – Școala Profesională Specială Sfânta Ana din Miercurea Ciuc, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Ocland, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Bilbor).
- Serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
- Sănătate;
- Cultura;
- Sport;
- Protecția și refacerea mediului
- Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale;
- Podurile și drumurile publice;
- Turism;
- Infrastructura de stimulare a economiei și afacerilor.
- să fie de interes județean și să nu realizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică
- să fie sau să poată fi asimilat unei investiții aflate în competența Consiliului Județean Harghita
- să se refere la investiții publice constând în modernizări, reabilitări, amenajări, dotări
- să nu fie contrare sau incompatibile cu planuri sau proiecte ale consiliului județean aflate în derulare
- să nu necesite cheltuieli majore de funcționare după implementare – întreținere, plata unor drepturi de autor
- să fie cât mai clar definite
- să nu intre în aria altor programe de finanțare ca de exemplu cele nerambursabile (valoarea maximă alocată pe proiect 500 000 lei)
- să se încadreze în domeniile prevăzute în regulament
- să fie propuse de persoane care au împlinit 18 ani sau persoane juridice care au domiciliu/ reședința/ sediul social în județul Harghita
Ce informații sunt necesare pentru a depune un proiect (care sunt incluse în formularul de proiect)?
- titlul proiectului: să fie formulat concis
- domeniul în care se înscrie proiectul
- descrierea proiectului: formularea problemei va fi descrisă în mod amănunțit, vor fi specificate nevoile identificate, beneficiile preconizate
- localizarea proiectului: adresă, harta, zonare
- durata de implementare a proiectului
- beneficiarii proiectului
- bugetul estimativ
- rezultatele preconizate și de realizat
- documente atașate: fotografii, schițe, planuri, alte documente suport
- modul în care inițiatorului dorește să se implice în proiect, astfel încât să poată fi cuantificat, verificat
- Depunerea proiecte 29 aprilie – 8 iunie
- Validarea (evaluarea) proiectelor 9 iunie – 7 iulie
- Afișarea proiectelor eligibile 8 iulie
- Votul proiectelor 9 iulie – 7 august
- Anunțarea proiectelor câștigătoare 8 august
Propunerile de proiecte supuse votului online
-
404/23.11.2022-es számú Határozat23.11.2022
-
Útépítés és digitális Hargita megye22.09.2023
-
Hargita megye települései26.12.2020
-
2024 november 28-i napirenditervezet25.11.2024