Scop: Cât mai mulți fermieri din județul Harghita să poată depune cu succes cererile de finanțare
Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, s-a întâlnit astăzi, 14 ianuarie, la sediul instituției, cu Octavian Malacu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, subiectul discuției fiind lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi și în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați.
În acest context, președintele a menționat că a transmis astăzi o adresă oficială către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita, coordonată de vicepreședintele Consiliului Județean, prin care solicită ca asociația să acorde sprijin fermierilor din județ pentru depunerea proiectelor și accesarea cât mai multor fonduri.
„Pentru noi este foarte important ca și fermierii din județul Harghita să poată beneficia în mod corespunzător de aceste apeluri și de aceste surse de finanțare. În acest context, am avut astăzi o discuție cu directorul OJFIR Harghita, cu care avem o colaborare foarte bună. Puțină lume știe însă că avem și o asociație pentru dezvoltare rurală, coordonată, la solicitarea mea, de vicepreședintele Consiliului Județean. Astăzi am solicitat oficial asociației ca, în perioada următoare, să trateze ca prioritate sprijinirea fermierilor prin oferirea de asistență tehnică, informații și sprijin în elaborarea proiectelor, astfel încât, cât mai mulți fermieri din județul Harghita să poată depune cu succes aceste cereri de finanțare. Sunt încrezător că, în scurt timp, colegii noștri din cadrul asociației de dezvoltare rurală vor putea oferi sprijin direct celor interesați”
, a punctat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.
Totodată, acesta a menționat că există o cooperare strânsă între instituțiile subordonate și deconcentrate, iar împreună cu Becze István, președintele Asociației Organizațiilor Fermierilor Secui, sunt depuse toate eforturile pentru ca fermierii și mediul rural din județul Harghita să se poată dezvolta.
Sesiunea de depunere a proiectelor pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi are loc în perioada 19 ianuarie – 20 martie a.c., alocarea financiară fiind stabilită la peste 151 de milioane de euro, împărțită pe sectorul legume (ferme individuale), sectorul culturii cartofului și forme asociative – sector legume, iar cea destinată tinerilor fermieri este preconizată a fi lansată la 30 ianuarie, cu un buget disponibil de 169,5 milioane de euro.
Depunerea cererilor de finanțare se realizează online pe www.afir.ro, unde solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente pentru întocmirea documentației necesare.
Totodată, fermierii se pot interesa personal sau telefonic la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
(https://www.afir.ro/despre-afir/oficii-judetene/ojfir-harghita/), iar, în perioada următoare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltare Rurală și Asociația Organizațiilor Fermierilor din Secuime vor oferi sprijin în pregătirea proiectelor și a cererilor de finanțare.
Miercurea Ciuc, 14 ianuarie 2026