Fotó: László F. Csaba (Hargita Népe)

A fost lansată aplicația destinată citirii și verificării datelor stocate în CIP-ul Cărții Electronice de Identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, Ministerul Afacerilor Interne a lansat aplicația mobilă RO CEI Reader  care funcționează în acest moment pe dispozitivele mobile cu sistem de operare minim Android 8, iOS 15.6, cu funcție NFC.

Aplicația este disponibilă de la sfârșitul lunii septembrie, gratuit, în platformele Google Play și App Store și poate fi descărcată accesând linkul https://hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei.

Conform informațiilor furnizate, aplicația permite vizualizarea informațiilor personale înscrise pe Cartea Electronică de Identitate, inclusiv domiciliul și reședința, în condiții de siguranță și confidențialitate deplină.

În vederea utilizării aplicației și accesului la date, titularul trebuie să introducă un cod CAN format din șase cifre, care se regăsește pe fața Cărții de Identitate Electronice(CEI) și un cod PIN, stabilit de titularul cărții de identitate la momentul ridicării acesteia.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Harghita atrage atenția utilizatorilor asupra faptului că introducerea greșită de cinci ori a PIN-ul de patru cifre conduce la dezactivarea CEI-ului, iar a celui de șase cifre, la dezactivarea funcției de semnare a documentelor digitale. În acest caz, pentru a le reactiva,  titularul  trebuie să meargă la orice autoritate competentă să emită CEI, unde va stabili noile coduri PIN.

Conform datelor furnizate de  DJEP Harghita, până la data de 29 octombrie a.c., au fost emise 8.015 Cărți de Identitate Electronice și Cărți de Identitate Simple.

Potrivit informațiilor de pe pagina oficială dedicate cărții de identitate, Cartea de Identitate Electronică poate fi eliberată unui minor de la vârsta de 0 ani și poate fi solicitată la orice serviciu public comunitar pentru evidența persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau reședință al solicitantului.  Pe de altă parte, Cartea de Identitate Simplă (CIS) poate fi solicitată doar în țară și doar la serviciile publice comunitare de la locul de domiciliu.

La nivelul judeţului Harghita sunt opt servicii publice situate în Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplița, Cristuru Secuiesc, Vlăhița, Bălan, comuna Zetea.

Pentru programări poate fi accesată pagina https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=HR.

Prin descărcarea aplicației pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne, cetățenii beneficiază de instrumente moderne de prelucrare a datelor personale, în condiții de eficiență și siguranță, în conformitate cu legislația națională și europeană.

Pentru informații actualizate  cetățenii pot accesa pagina oficială https://carteadeidentitate.gov.ro/utile/ și totodată solicita informații la serviciile publice comunitare pentru evidența persoanelor din județul Harghita.

Miercurea Ciuc, 6 noiembrie 2025