Este în curs de implementare o platformă online pentru depunerea solicitărilor

Printre atribuțiile Consiliului Județean Harghita, prin structura de specialitate Direcția Arhitect Șef, se află emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire pentru investiții care depășesc limita unei unități administrativ-teritoriale sau în cazul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de specialitate.

Așadar, UAT-urile pentru care Consiliul Județean Harghita emite aceste certificate și autorizații sunt: Păuleni-Ciuc, Siculeni, Satu Mare, Dârjiu și Subcetate.

În acest context, pe parcursul anului 2024, Consiliul Județean Harghita a emis 344 de certificate de urbanism și 66 de autorizații de construire. Raportat la anul 2023, când au fost emise 177 de certificate de urbanism, în anul 2024 se observă o creștere semnificativă datorată faptului că Municipiul  Gheorgheni nu a avut o perioadă Arhitect Șef, drept urmare, Consiliul Județean Harghita a emis actele respective.

Numărul și detalii privind certificatele de urbanism și autorizațiile de construire emise pot fi obținute accesând link-ul :https://judetulharghita.ro/informatii-de-interes-public/certificate-urbanism-si-autorizatii-construire/

Potrivit Legii nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările ulterioare, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire. Conform Normelor Metodologice  aprobate prin Ordinul nr. 839 din 12 octombrie 2009, certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii, menționându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.

În ceea ce privește documentația ce însoțește cererea, cei interesați trebuie să fie atenți ca extrasul de carte funciară să fie actualizat și planul  de încadrare în zonă să fie vizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita.

Consiliul Județean Harghita emite certificatele de urbanism pe baza avizului primăriilor, acesta fiind valabil și în faza de autorizare.

Documentați și cererea de eliberare a certificatului de urbansim pot fi momentan transmise pe adresa de email arhitectsef@judetulharghita.ro și formularele necesare pot fi descărcate accesînd linkul: https://judetulharghita.ro/informatii-de-interes-public/formulare-tip/,  fiind în curs de implementare o platformă online de depunere a solicitărilor.

În privința taxelor, acestea sunt stabilite anual în funcție de rata inflației, prin hotărâre a consiliului județean, pentru anul 2025 acestea pot fi consultate aici: https://judetulharghita.ro/hotararea-nr-469-16-12-2024/.

Totodată, taxele pot fi achitate pe platforma https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/

Persoanele interesate sau care au nelămuriri pot solicita informații de la Direcția Arhitect Șef, structura de specialitate a Consiliului Județean Harghita, la adresa de email arhitectsef@judetulharghita.ro sau info@judetulharghita.ro.

Miercurea Ciuc, 12 martie 2025