Dirigintele de șantier a semnalat o neconformitate pe podul de pe DJ137, înainte de Cristuru Secuiesc
Lucrările pe drumul județean, care face legătura între Odorheiu Secuiesc și Cristuru Secuiesc, DJ 137, finanțat prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, s-au desfășurat până în prezent fără probleme, în ritm alert, cu respectarea graficului asumat de antreprenorul FAR Foundation SRL.
Dar, deși intențiile sunt bune, pe parcursul lucrărilor pot să apară situații care necesită remediere din partea executantului.
Astfel, pe podul aflat la km 20+510, înainte de Cristuru Secuiesc, dirigintele de șantier a semnalat o neconformitate la grinzile parapet, betonul turnat nefiind finisat a rezultat o suprafață neconformă.
Conform informării transmise de către dirigintele de șantier, executantul are la dispoziție 14 zile pentru a remedia situația și a o pune în conformitate.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat că în orice lucru bun pot să apară și probleme care, prin buna colaborare și înțelegere, pot fi rezolvate.
Cetățenii sunt rugați ca în continuare să semnaleze orice problemă cu care se pot întâlni pe drumurile județene aflate în administrarea Consiliului Județean Harghita la adresa de e-mail info@judetulharghita.ro.
Miercurea Ciuc, 17 iulie 2024