Județul Harghita va fi centrul ecumenic al anului 2024, Congresul Europassio se va desfășura în luna iunie, la Miercurea Ciuc

  

Consiliul Județean Harghita s-a reunit în ședință ordinară azi, 20 martie, la Căminul cultural din comunei Mădăraș, pe ordinea de zi aflându-se rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului, repartizarea unor sume din cota de 6% impozit pe venit din fondul aflat la dispoziția consiliului județean pentru localități din zona Ciuc și Odorhei, participarea instituției la programe cu finanțare europeană, sprijinirea derulării unor evenimente care să contribuie la creșterea vizibilității județului.

Totodată, a fost aprobată participarea județului Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, la proiectul internațional „SEE – Sustainable Entrepreneurship Education” din cadrul programului Interreg Europe al Comisiei Europene și a bugetului proiectului aferent consiliului județean  în valoare de 220.318,00 Euro, cu finanțare de 80% din partea Comisiei Europene, sprijin nerambursabil și 20% din contribuție națională, cu scopul sprijinirii tinerilor antreprenori și dezvoltarea abilităților acestora.

În urma incendiului ce a avut loc în comuna Căpâlnița consiliul a aprobat acordarea unui ajutor familiei a cărei locuință a fost distrusă în totalitate, în valoare  de 30 de mii de lei.

Au fost aprobate mai multe cotizații ale Consiliului Județean Harghita în diferite asociații de dezvoltare, printre care și cea pentru ADI Harghita, în acest sens, vicepreședintele Biro Barna Botond, președintele asociației apreciind faptul că „ Asociația are în agendă foarte multe activități cu scopul de a promova turismul în județul Harghita și pentru a ne pregăti pentru obținerea titulaturii de Regiune Gastronomică a Uniunii Europene. Colaborăm cu UAT-uri, actori din domeniul HoReCa, cu centre de pregătire profesională pentru a elabora un Brand Book și pentru a organiza o serie de activități la care să participe cât mai multe entități în domeniu.”

Pentru cofinanțarea competiției „Raliul Harghitei-2024 ”, Consiliul Județean Harghita a aprobat acordarea unei alocații bugetare de 65 de mii de lei, așa cum a apreciat președintele consiliului județean, Borboly Csaba,  acesta fiind un eveniment care atrage nu numai sportivi ci și publicul larg.

Pentru finanțarea cheltuielilor aferente concursurilor şi olimpiadelor județene din judeţul Harghita, pe anul 2024, a fost aprobată suma de 432 de mii de lei.

În acest an, județul Harghita va fi gazda Congresului Europassio care se va desfășura în luna iunie la Miercurea Ciuc, în acest sens consiliul a aprobat derularea „Programului Europassio în județul Harghita pe anul 2024”.

Programul este derulat  în colaborare cu Fundația Passio Csíksomlyó Alapítvány și va cuprinde o serie de activități culturale, turistice și religioase cu participarea grupurilor religioase din mai multe țări europene, la multe dintre acestea urmând a avea acces și publicul larg.

Scopul programului este promovarea interesului publicului față de turismul religios și cultural, promovarea locațiilor turistice și religioase ale județului Harghita, respectiv dezvoltarea tradițiilor culturale și religioase locale.

Miercurea Ciuc, 20 martie 2024