Consolidarea tranziției ecologice prin aprobarea depunerii cererii de finanțare pentru microbuze școlare verzi

Consiliul Județean Harghita s-a reunit joi, 7 septembrie, în ședință extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se aprobarea depunerii cererii de finanțare și implementarea proiectului cu titlul ”Îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea autovehiculelor mai puţin poluante pentru transportul elevilor din județul Harghita” în cadrul programului Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Borboly Csaba, președintele consiliului județean, a subliniat importanța depunerii  acestui proiect, care vine în completarea celui depus prin PNRR, prin care urmează să se achiziționeze 54 de microbuze electrice, și pentru care, contractul va fi semnat săptămâna viitoare, având în vedere că multe localități din județ se confruntă cu probleme în ceea ce privește transportul elevilor la școală. Totodată, președintele a solicitat ca acest subiect să fie tratat cu celeritate având în vedere faptul că apelul de proiecte se deschide în data de 8 septembrie, fondurile fiind alocate pe principiul primul venit, primul servit.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 15.200.000 lei cu TVA,  din care valoarea cheltuielilor nerambursabile din AFM este de 15.000.000 lei cu TVA.

Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna Botond, coordonatorul echipei care se ocupă cu depunerea proiectului, a apreciat că se estimează achiziția a 11 microbuze școlare, subliniind că, în cazul primirii finanțării, criteriul de acordare va fi numărul de elevi și lungimea traseului.

Totodată, vicepreședintele a apreciat că prin proiectele depuse spre finanțare prin PNRR privind dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, cel de achiziționare al microbuzelor  verzi pentru elevi, și acest proiect, în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu,  Consiliul Județean Harghita realizează cea mai mare dezvoltare de infrastructură școlară din ultimul secol.

 

Miercurea Ciuc, 7  septembrie 2023