A fost semnat contractul de gestionare a activității de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Remetea
Consiliul Județean Harghita s-a reunit în ședință ordinară în data de 1 septembrie, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Remetea, în cadrul căreia, printr-un moment festiv, s-a semnat contractul pentru delegarea prin concesiune a gestiunii activității de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Remetea compus din instalații de tratare, sortare, compostare și eliminare prin depozitarea deșeurilor, inclusiv stația de sortare de la Sânsimion, județul Harghita.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita le-a mulțumit celor prezenți și echipei implicate, subliniind că după o perioadă dificilă, cauzată și de modificările legislative frecvente, s-a reușit să se ajungă și în acest moment care va fi benefic nu numai pentru cei din Remetea, ci pentru întreg județul. Totodată, președintele și-a arătat încrederea că momentul de azi este un nou început pentru gestionarea deșeurilor în județul Harghita, de care vor fi mândre și generațiile viitoare.
Incze Csongor, Administratorul Public al județului Harghita, președinte al ADI SIMD Harghita, a subliniat că fiecare membru al asociației a contribuit ca această zi să fie posibilă și ca acest proiect să se realizeze.
“Acum cca 2,5 ani, am primit sarcina să mă ocup de sistemul de gestionare a deșeurilor din județul Harghita, punerea în funcțiune și contractarea. Am avut noroc, și eu, și echipa, am primit un sprijin foarte mare ca să ne facem treaba. Le mulțumesc că mi-au dat încredere să gestionez acest proiect. Am fost sprijiniți și cu toate mijlocele parlamentare. Am avut 4 modificări legislative la care a trebuit să ne conformăm și am reușit cu echipa să trecem peste aceste obstacole, și astfel, astăzi, putem sta aici” a mai adăugat Incze Csongor.
Laczkó-Albert Elemér, primarul comunei Remetea, le-a mulțumit tuturor celor cu care a lucrat pentru realizarea acestui obiectiv, menționând că, localitatea a fost a 12-a locație, și toți cei implicați au avut un fundament foarte puternic pentru realizarea acestei investiții.
“Au fost piedici ca să nu se realizeze acest obiectiv, dar am avut un fundament foarte puternic ca să ajungem aici. Vă felicit că am ajuns aici și urmează să semnăm contractul, și această unitate își deschide porțile și urmează să funcționeze. Felicit echipa, provocările de acum încep, gestionarea și funcționarea înseamnă sarcini mari, mai ales la o astfel de unitate. Le-am promis localnicilor că acest centru va funcționa după anumite standarde. La nivel local vom fi parteneri, și ne-a motivat ceea ce promite acest proiect in complexitatea lui. Va fi un rezultat comun dacă vom avea un județ mai curat prin gestionarea eficientă și efectivă a deșeurilor, pentru a lăsa un mediu mai curat pentru copiii și nepoții noștri” a mai adăugat primarul.
Tánczos Barna, senator, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, a felicitat echipa ADI SIMD Harghita pentru acest eveniment, considerându-l un pas important, arătându-și speranța ca această activitate să ajute județul Harghita în creșterea indicatorilor privind colectarea deșeurilor, astfel încât să avem un județ Harghita mai curat.
Prezent la ședință, Bende Sándor, deputat UDMR, le-a mulțumit tuturor celor care au făcut posibil ca investiția să înceapă să și funcționeze.
“Trebuie să avem grijă de mediul nostru, cum colectăm și gestionăm deșeurile. Am solicitat cu mai multe ocazii atenția populației să colectăm selectiv deșeurile, și oamenii au făcut totul. Am încredere că acest centru îi va învăța și pe transportatorii de deșeuri ca deșeurile colectate selectiv să fie și transportate selectiv. Am încredere că această investiție va contribui la ecologizarea județului Harghita, a mediului nostru” a apreciat Bende Sándor.
Barti Tihamer, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat că s-a ajuns la un moment important al proiectului de gestionare a deșeurilor, subliniind că s-a reușit desființarea bombei ecologice din județul Harghita.
Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat că deși deșeul nu e un subiect preferat când se vorbește de beneficii politice, e ceva esențial.
„Pentru generațiile viitoare este foarte important ce viață sănătoasă asigurăm. Și pentru asta trebuie sa facem câțiva pași, și le mulțumesc primarilor că au reușit să ia decizii bune de-a lungul timpului. Cred că acordul dintre consiliul județean și Consiliul Local Remetea va fi respectat, deoarece dorim să aducem o ușurare în viața oamenilor și a autorităților locale și să lăsăm un județ mai curat generațiilor viitoare. Trăim un moment când ne putem uita cu mândrie înapoi la această realizare” a subliniat vicepreședintele Bíró Barna Botond.
Președintele consiliului județean, Borboly Csaba, a mai adăugat faptul că în realizarea acestei investiții s-a căutat cea mai bună soluție, apreciind că, din acest punct de vedere, investiția trebuia acum să se deschidă, pentru că echipa a putut învăța din toate provocările cu care s-a confruntat.
“Am reușit să curățăm de gunoaie acest sistem de gestionare a deșeurilor. Cred că transparența, raționalitatea, și deciziile bune trebuie să marcheze avansul nostru. Am realizat lucruri de care trebuie sa fim mândri. Am încredere că și alte proiecte care merg mai greoi le vom realiza pana la urmă” a subliniat președintele.
Reprezentantul consorțiului format din Eco-Bihor, Eco-Csik, RDE Harghita, cu care s-a semnat contractul de gestionare a activității de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Remetea, Pásztai Zoltan, a apreciat că „Putem contribui ca ceea ce se întâmplă să fie mai ecologic. Know-how-ul deținut va fi consolidat și în județul Harghita, și sper ca într-un termen mai scurt să putem realiza ca agricultorii să preia de la noi compost și să putem refolosi cât mai multe ambalaje”.
În cadrul ședinței a fost aprobat și Caietul de sarcini, modelul Contractului de concesiune în vederea delegării prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale pe raza județului Harghita și de operare a stațiilor de transfer de la Corund, Miercurea Ciuc și a centrelor de colectare separată a deșeurilor de la Toplița, Gheorgheni, Bălan, Corund, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc, Vlăhița și Sânsimion, precum și valoarea redevenței.
Miercurea Ciuc, 1 septembrie 2023