UAT-urile locale beneficiare ale serviciilor Unității Centralizate de Achiziții publice

 Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice vizează, printre altele, înființarea și operaționalizarea de Unități Centralizate de Achiziții la nivel local. Măsura a fost implementată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), prin Proiectul SIPOCA 625 – Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților contractante, astfel, în cadrul Consiliului Județean Harghita, funcționează o Unitate Centralizată de Achiziții Publice (UCA), din anul 2021.

În acest sens, Consiliul Județean Harghita a identificat ca beneficiare UAT-urile din județ, scopul fiind eficientizarea cheltuirii banului public.

Astfel, au fost trimise documentațiile referitoare la modalitatea de aderare la UCA pentru ca autoritățile locale să identifice oportunitatea rezultată din această aderare.

Printre beneficiile aderării la o Unitate Centralizată de Achiziții se numără economii la buget și utilizarea eficientă a fondurilor publice  printr-o achiziție centralizată pentru mai multe instituții cu resurse materiale și umane reduse, simplificarea procedurii de achiziție și echilibrarea cererii cu oferta, volume mai mari prin centralizare și astfel prețuri competitive  prin negocierea prețurilor,  asigurarea transparenței, Unitatea de Achiziții Centralizate este supusă verificărilor și nu fiecare instituție în parte, eficiență și controlul  cheltuirii banului public, crearea unei legături dintre autoritatea contractantă și  furnizori, predictibilitate pentru mediul de afaceri.

Intenția de a adera poate fi transmisă până la data de 15 februarie 2023.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat faptul că,  prin intermediul UCA se asigură cheltuirea eficientă a banului public rezultând astfel o administrație publică performantă.

Miercurea Ciuc, 3 februarie 2023