Consiliul Județean Harghita transmite o scrisoare deschisă Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea

 

În 12 octombrie 2022, Guvernul a adoptat trei Hotărâri privind acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investiții ce vizează zona montană: înființarea stânelor montane, a centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui , a centrelor de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice. Bugetul alocat acestui program a fost de aproape 220 de milioane de lei, sesiunea de depunere a proiectelor de investiții având loc în perioada 25 octombrie – 29 noiembrie.

După momentul publicării anunțului, Consiliul Județean Harghita, împreună cu instituțiile subordonate, ADI de Dezvoltare rurală, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, Asociația fermierilor și cu sprijinul instituțiilor abilitate, a organizat sesiuni de informare și a demarat acțiuni de sprijinire a micilor fermieri în procesul de întocmire și depunere a documentației.

Totodată, consiliul județean a solicitat Ministerului Agriculturii, printr-o adresă trimisă la începutul lunii noiembrie, mai multe clarificări referitoare la ghidul solicitantului, avizele necesare, codul CAEN, composesorate.

La finalul perioadei de depunere a proiectelor, la nivelul județului Harghita au fost depuse  zece solicitări de finanțare.

Suma rămasă la nivel național, după depunerea solicitărilor, este de aproximativ: 163 513 790 lei (74,45%)  cifră rezultată din datele furnizate de site-ul azm.gov.ro.

Cu privire la aceste aspecte, Consiliul Județean Harghita a organizat o conferință de presă în data de 7 decembrie.

Laszlo Csongor, directorul ADI de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita a făcut o scurtă prezentare a situației, concluzionând că motivele pentru care nu au fost depuse mai multe solicitări de finanțare au fost: termenul scurt  de depunere a proiectelor, contribuția proprie de  50% care pune o povară mult prea mare asupra fermierilor, birocrație excesivă, fiind necesare studiu de fezabilitate și o serie de avize, codul CAEN.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a ținut să precizeze faptul că apreciază eforturile Ministerului Agriculturii de sprijinire a dezvoltării zonelor montane dar că acestea trebuie întregite de proceduri simple care să faciliteze accesul la resurse pentru cei care doresc să investească.

În acest sens a fost formulată o scrisoare deschisă către Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prin care se solicită reevaluarea condițiilor de accesare a fondurilor, acordarea posibilității composesoratelor de a depune proiecte, și luarea în considerare în primul rând a intereselor micilor fermieri fără de care exploatarea tradițională a terenurilor și biodiversitatea, vor fi afectate.

Miercurea Ciuc, 7 decembrie 2022