Din granturi norvegiene vor fi instalate 52 de sistemele fotovoltaice în gospodăriile neelectrificate din județul Harghita

https://www.youtube.com/watch?v=U-ktooLQM3s

Reușita câștigării de către Consiliul Județean Harghita a proiectului de electrificare a gospodăriilor izolate din județul Harghita, finanțat din granturi norvegiene, a fost prezentată azi, 16 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă la Băile Seiche,  într-o gospodărie beneficiară a grantului, moment la care a fost semnat și contractul de execuție.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat că resursele financiare de care dispun administrațiile locale nu sunt suficiente pentru a implementa proiecte în domeniul alimentării cu energie electrică a localităților, astfel că este necesară accesarea altor surse de finanțare.

„Circa 10% din populația județului Harghita trăiește în locuri unde nu are acces la apă potabilă, electricitate. De-a lungul anilor, prin programul derulat de consiliul județean, am reușit, împreună cu comunitatea locală, să ducem energia electrică în multe locuri, ceea ce este foarte important, pentru că în secolul 21 toate gospodăriile din județ trebuie să aibă acces la resurse” a menționat președintele.

De aceste granturi vor beneficia 52 de gospodării izolate din județul Harghita situate în Orașul Băile Tușnad (4 sisteme), Comuna Ciceu (2 sisteme), Comuna Plăieșii de Jos (1 sistem), Comuna Lueta (6 sisteme), Comuna Satu Mare (1 sistem), Comuna Corund (4 sisteme), Municipiul Odorheiu Secuiesc (5 sisteme), Comuna Zetea (6 sisteme), Municipiul Gheorgheni (3 sisteme), Comuna Lăzarea (2 sisteme) Comuna Corbu (5 sisteme), Comuna Subcetate (13 sisteme).

„Obiectivul general al proiectului este electrificarea gospodăriilor izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice prin instalarea de sisteme solare fotovoltaice. Proiectul, finanțat din fonduri norvegiene, va asigura instalarea a 52 de sisteme fotovoltaice în valoare totală de 260.000 de euro” a declarat Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.

Acest sistem fotovoltaic produce energie electrică în timpul zilei și alimentează consumatorii în direct. Surplusul de producție este stocat în acumulatori, energia electrică fiind disponibilă atât ziua cât și noaptea.

„Montăm panouri fotovoltaice, pe gospodării, care transformă energia solară în energie electrică, stocată în acumulatori de unde se va putea folosi atunci când este necesar. Din primăvară intenționăm să începem lucrările, și, nefiind o lucrare amplă, estimăm să o finalizăm în 30-40 de zile” a menționat reprezentantul executantului.

Miercurea Ciuc, 16 noiembrie 2022