Decizii luate de Consiliul Județean Harghita pentru susținerea sistemului social în vederea acoperirii unor cheltuieli urgente

Consiliul Județean Harghita s-a reunit în ședință extraordinară în 4 noiembrie motivul fiind în principal modificarea bugetului pentru alocarea de fonduri în vederea sprijinirii unor cheltuieli urgente ale Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, achiziția unor echipamente pentru Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și continuarea investițiilor la Spitalul de Psihiatrie Tulgheș, ca supliment, aflându-se pe ordinea de zi, alocarea sumelor din cota de 6% din impozitul pe venit, din Fondul aflat la dispoziția consiliului județean, pentru zona Gheorgheni.

„În cazul celor 6% este urgent să luăm măsuri, deoarece, având în vedere că în regiunea Gheorgheni nu au fost date echilibrările, sunt blocate  zona Ciuc și Odorhei, pentru că în funcție de decizii se fac plățile. Resursele trebuie să ajungă la UAT-urile unde există necesități reale” a specificat Borboly Csaba.

Președintele a inițiat și un proiect de hotărâre de principiu, astfel încât, în situația în care nu se ia o decizie optimă pentru asigurarea condițiilor dezvoltării zonei Gheorgheni, să fie găsite soluții pentru ca localitățile să nu rămână fără fonduri, Borboly Csaba apreciind că respectul reciproc și istoricul de colaborare între regiuni trebuie luate în considerare în luarea deciziilor.

Deși au existat o serie de nemulțumiri privind sumele alocate în zona de nord a județului, mai ales în cazul  localităților românești, consiliul județean a aprobat sumele stipulate în cuprinsul hotărârilor astfel încât să poată fi continuate investițiile.

Astfel, comunei Ditrău i-a fost alocată suma de 700.000 lei pentru investiția în modernizarea drumurilor de acces agricole, 100.000 de lei comunei Lăzarea pentru reamenajarea parcului din comună, 700.000 de lei municipiului Gheorgheni pentru eficientizarea energetică a Casei de cultură din municipiul Gheorgheni și reconfigurarea infrastructurii urbane,  pentru înființarea rețelei de gaz, municipiului Toplița fiindu-i alocată suma de 513.000 lei.

Comunei Gălăuțaș i s-a aprobat alocarea sumei de 100.000 de lei  pentru cofinanțarea a două proiecte PNRR – renovare energetică la blocurile vechi din comună, la Școala Gimnazială Dumitru Gafton Corp A și reabilitare moderată la sediul primăriei. Comunei Suseni i-a fost alocată suma de 600.000 de lei pentru înființarea sistemului de înmagazinare a apei potabile, pentru  înființarea distribuției de gaze naturale în comuna Remetea, sat Remetea și Sineu, a fost alocată suma de 1.000.000 lei.

Comunei Corbu i-a fost alocată suma de 30.000 lei pentru reparații microbuze școlare, comunei Sărmaș  100.000 lei pentru extinderea  sistemului de canalizare și apă potabilă în satul Platonești, orașului Borsec 800.000 lei pentru investiția „Proiect integrat pentru îmbunătățirea calității vieții în orașul Borsec, la Bilbor fiind alocată suma de 280.000 de lei pentru servicii de consultanță și proiectare pentru programul de eficientizare energetică și gestionare inteligentă a energiei pentru iluminatul public și pentru întocmirea documentației tehnico-economice pentru obiective de investiții în comună,  comunei Ciumani fiindu-i alocată suma de 900.000 de lei pentru reabilitarea și dotarea grădiniței Csalóka.

Cu privire la discuțiile și nemulțumirile ivite pe parcursul ședinței, Borboly Csaba a concluzionat că doar fiind solidari pot fi găsite soluții.

Miercurea Ciuc, 4 noiembrie 2022