În acest an, treizeci și cinci de operatori de turism au primit certificatul Visit Harghita – Family-friendly în cadrul conferinței de presă ținută joi, 20 mai. Ceremonia de premiere a fost organizată la Hunguest Hotel Fenyő Conference & Spa din Miercurea Ciuc.
Anul trecut au avut loc schimbări uriașe și în domeniul turismului, printre altele. Aglomerația a fost trecută în plan secundar, unitățile de cazare solide și mai liniștite au înlocuit hotelurile, iar oamenii sunt mai predispuși să călătorească cu familiile lor decât în grup. Monitorizând trendurile și regulile constant schimbătoare, în anul 2020 Consiliul Județean Harghita și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita) au lansat campania Visit Harghita – Family-friendly, la care au putut aplica locurile de cazare și restaurantele. În anul 2021, două noi categorii au fost adăugate la lista de servicii turistice adaptate nevoilor familiilor. Antreprenorii și organizatorii de programe au avut posibilitatea de a nominaliza activități turistice, iar echipa Visit Harghita a acordat premiul „Atracție Family-friendly” pentru șase locuri care sunt populare în rândul familiilor și care oferă distracție și petrecere a timpului liber într-un mod plăcut, interesant și sigur pentru toți membrii familiei.
Bíró Barna Botond, vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita și președinte al ADI Harghita, a declarat: „Proiectul Family-friendly are un an de când s-a lansat, și putem afirma că a devenit un brand printre tipurile de călătorii destinate familiilor. Este mai probabil ca turiștii să aleagă cazare, restaurante și, sperăm, servicii în viitor care au primit această clasificare. Anul acesta am extins posibilitatea de certificare în program și ne-am axat pe programe turistice. Pe lângă cazare și restaurante, treizeci și șase de activități turistice și șase atracții din județul Harghita fac deja parte din pachetul servicii turistice adaptate nevoilor familiilor. Aceasta inițiativă ne demonstrează că firmele au început să fie mai implicate în a oferi servicii, recomandări în zona turistică, acolo unde ajung familiile, focusându-se pe nevoile lor, dar totodată reprezentând unitatea, rețeaua localnicilor. Putem să apreciem, după ziua de ieri, că și un sport extrem poate fi Family-friendly. Am avut o experiență unică ieri în compania invitațiilor noștri privind Via Ferrata din Cheile Vârghișului, ca sport extrem de cățărare și chiar o tură, cu buggy-uri, de aproximativ 14 km, de la Odorheiu Secuiesc până la Statuia lui Isus de pe dealul Gordon. Consider că merită să ne vizitați pentru a trăi această experiență, pentru că vom căuta în continuare posibilități să extindem gama noastră pe segmentul turistic.”
„Suntem un județ Family-friendly și modelul dezvoltat de ADI Harghita ne reprezintă cu succes. Este în avantajul nostru să fim vizibili, deoarece așa putem promova punctele noastre forte și turismul în județul Harghita. În acest moment ne pregătim sufletește pentru evenimentul Rusaliilor de la Șumuleu Ciuc, această sărbătoare împreună cu evenimentul de azi dând re-start turismului local. Prin strategia de turism recent aprobată și prin colaborarea cu ADI Harghita, putem lua pulsul turismului harghitean. Totodată, în noul ciclu de finanțare european vom încerca să influențăm deciziile astfel încât operatorii de turism să fie susținuți și să găsească în noi un partener” a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
La conferința de presă a participat și Răzvan Pascu, expert în marketing turistic, care deși a vizitat de mai multe ori județul Harghita cu familia, cu această ocazie, i-a făcut plăcere să încerce programe noi și să viziteze locații, împreună cu un grup de infuenceri care nu au mai fost aici. Consideră că județul Harghita este un loc incredibil de frumos. El a menționat că, în ultima sa călătorie, el și familia sa au învățat să schieze la Harghita-Mădăraș și au avut ocazia să încerce activități unice, cum ar fi săniușul canin. Răzvan Pascu i-a încurajat pe cei prezenți să folosească social media și să coopereze cu echipa Visit Harghita. El crede că această vară va fi pozitivă pentru turism, după cum indică numărul de rezervări hoteliere.
Korodi Attila, primarul orașului Miercurea Ciuc, nu a putut participa la eveniment, așadar, în numele primăriei, Sógor Enikő, viceprimarul orașului a urat bun venit celor prezenți. Ea consideră că județul Harghita este diferit de alte regiuni ale țării și că nevoile familiilor devin din ce în ce mai prezente în strategiile de turism și dezvoltare.
Paisprezece locuri de cazare și restaurante, cincisprezece organizatori de programe turistice și șase atracții turistice au primit certificatul „Family-friendly” în cadrul ceremoniei de premiere. Lista poate fi găsită pe visitharghita.com și în aplicația Visit Harghita.
Miercurea Ciuc, 20 mai 2021