ANUNȚ

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinul nr. 284/2007, privind aprobarea Metodologiei-Cadru de organizare și desfășurare a concursurilor /examenelor pentru ocuparea funcției specifice comitetului director în spitalele publice.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc organizează concurs/examen pentru ocuparea postului vacant de director medical, pe perioadă determinată de 4 ani, funcție specifică comitetului director, după cum urmează:

1 post director medical:

La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulative, criiterile generale și specific:

Criterii generale:
– au domiciliul stabil în România;
– nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
– au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
– nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.

 Criterii specifice:
– sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
– sunt confirmaţi medic specialist sau medic primar;
– au vechime de minimum 5 ani în specialitate;

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente: 
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe diploma de licenţă sau de absolvire, după caz;
d) copie de pe certificatul de medic specialist sau de medic primar;
e) curriculum vitae;
f) adeverinţa care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege;
i) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
j) proiectul de specialitate;

 

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

 

Rezultatele selecției dosarelor se afișează la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă, pe site-ul unității www.spitalmciuc.ro şi pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita: www.judetulharghita.ro prin înscrierea mențiunii ,,ADMIS” sau ,,RESPINS”

 

În termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunerea contestaţiilor la rezultatele selecției dosarelor, candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs vor susține evaluarea psihologică, conform programărilor stabilite de către Serviciul Personal Formare și Evaluare Profesionale. Comunicarea programărilor şi a rezultatelor la evaluarea psihologică se face prin afişare la sediul spitalului pe site-ul unității www.spitalmciuc.ro și pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita: www.judetulharghita.ro.

Taxă de evaluare psihologică este în cuantum de 70 lei şi se achită înaintea evaluării, la  caseria spitalului.

 

Candidaţii al căror dosar de înscriere a fost respins pot depune contestaţie în cel mult 24 de ore de la data comunicării rezultatului verificării. Contestaţia se soluţionează în termen de 24 de ore de la data depunerii de către comisia de soluţionare a contestaţiilor.

 

Concursul/examenul pentru ocuparea funcției de director medical al unității se va organiza în data de 20.06.2023, ora 1000-proba scrisă, respectiv data de 21.06.2023, ora 1000-susținere proiectului de specialitate, ora 1200-interviul de selecție, la sediul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc str. Dr. Dénes László nr. 2 Jud. Harghita(în bibliotecă).

 

Dosarul de înscriere va fi depus la secretarul comisiei de concurs (la serv. Personal Formare și Evaluare Profesională al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc) de la apriția acestui anunț până la data de 12.06.2023, între orele: 800-1500.

 

Temele-cadru pentru proiectul de specialitate, bibliografia de concurs și calendarul de desfășurare a concursului sunt afișate la sediul unității, pe site-ul unității www.spitalmciuc.ro şi pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita: www.judetulharghita.ro

 

Pentru detalii suplimentare vă puteţi adresa la telefonul nr. 0266-324193,  interior 109, serviciul Personal Formare și Evaluare Profesională la secretarul comisiei de concurs,  pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita: www.judetulharghita.ro şi pe site-ul unităţii www.spitalmciuc.ro şi sunt afişate la sediul spitalului.

 

Persoana de contact: secretarul comisiei de concurs Ec. Fekete Klára, funcția economist, Serviciul Personal Formare și Evaluare Profesională, telefon mobil: 0732-500584, runos@spitalmciuc.ro

 

Manager,

Dr. Konrád Judith

 

  • Acte necesare:

Formular de înscriere

  • Bibliografie și teme-cadru :

Bibliografie
Teme-cadru

  • Rezultatul selecției dosarelor:


Deschide

  • Rezultatele finale:

Deschide