PRECIZARE

la anunțul publicat în ,,Viața medicală” nr. 44 din 05.11.2021 pentru posturi de chimiști la Laboratorul de Analize medicale

 

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc scoate la concurs următoarele posturi:

  • în loc de 1 post cu normă întreagă de chimist pentru Laboratorul de Analize medicale, se va citi: 2 posturi cu normă întreagă de chimist pentru Laboratorul de Analize medicale,

 

Pentru detalii vă puteţi adresa la tel. nr. 0266/324193, interior 109.

 

Manager,

Dr. Konrád Judith

ANUNȚ

 


Spitalul Judeţean  de Urgenţă Miercurea-Ciuc, Jud. Harghita scoate la concurs în conformitate cu prevederile Ord.Min.Sănătăţii Nr. 869/2015, cu completările şi modificările ulterioare, următoarele posturi:

– un post cu normă întreagă de Biolog la Laboratorul de Analize medicale;

– un post cu normă întreagă de Chimist la Laboratorul de Analize medicale;

 

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

–  cererea în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze;

– copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentişti, farmacişti, şi respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimişti sau chimişti

– copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;

– dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România;

–  acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;

–  cazierul judiciar;

– certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;

– chitanţa de plată a taxei de concurs;

– copia actului de identitate în termen de valabilitate

Taxa de concurs este de 150 de lei şi se achită la sediul unităţii.

Copiile documentelor vor fi însoțite de original. Documentele prevăzute la lit. d), f) şi g) sunt valabile trei luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate.

În cazul posturilor de biolog debutant, biochimist debutant sau chimist debutant, documentele prevăzute la lit. c) şi d) se înlocuiesc cu declaraţia pe propria răspundere a candidatului.

 

Tematica de concurs sunt publicate pe site-ul spitalului: www.spitalmciuc.ro, pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita: www.judetulharghita.ro şi sunt afişate la sediul spitalului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii,  în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţi,  respectiv până în data de 19.11.2020, în intervalele orare: 8:00-14:00, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 şi 90 de zile de la publicarea în “Viaţa Medicală”.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, Serviciul RUNOS, tel.: 0266/324193 int.109.

 

Manager,

Dr. Konrád Judith

  • Rezultatul selecției dosarelor:
  • Rezultatele probei scrise:
    Rezultat
  • Rezultatele probei de interviu:
    Rezultat
  • Rezultatele finale:
    Rezultat