Au fost implicate și asociații de profil pentru cartografierea corectă a oportunităților

http://achizitiipublice.judetulharghita.ro/ro/node/5317

Consiliul Județean Harghita a lansat achiziția publică pentru elaborarea unui studiu de prefezabilitate privind realizarea de piste de biciclete în județul Harghita, care să stabilească direcțiile de dezvoltare a infrastructurii și necesitățile pe termen lung.

Documentația a fost elaborată cu implicarea Asociației Szekler Teker din Odorheiu Secuiesc, prin intermediul președintelui asociației luându-se legătura cu alte grupuri de interes, în vederea cartografierii rețelei județene în rețeaua EuroVelo (Rețeaua europeană de rute cicliste) și în rețeaua națională de piste pentru biciclete.

„Ne-am adresat asociațiilor de bicicliști și le vom implica în pregătirea Masterplanului, deoarece acestea au cunoștințe profesionale considerabile și o rețea de contacte bine stabilită. Datorită lor, am reușit să pregătim un document care să cartografieze unde pot fi construite piste de biciclete în județul Harghita, ce tip și pe ce durată, precum și unde pot fi conectate la EuroVelo și la rețeaua națională. Ceea ce ne doare și acum este faptul că proiectul depus spre finanțare prin PNRR nu a fost o reușită, deoarece sistemul de punctaj a fost modificat în așa fel încât drumul Via Mariae a fost în cele din urmă eliminat, ca urmare, județul Harghita a pierdut un număr semnificativ de puncte. Este păcat, pentru că, pe lângă Via Transilvanica, Via Mariae este un important drum de pelerinaj” a declarat Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.

„A fost nevoie de un efort considerabil pentru a ajunge aici. Pe baza punctajului, județul Harghita nu a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar noi nu am renunțat! Cu implicarea experților și a societății civile, o muncă serioasă de pregătire a precedat Masterplanul, care va fi luat în considerare în dezvoltările viitoare și în strângerea de fonduri. Considerăm că dezvoltarea unei rețele de piste de biciclete este importantă în multe domenii, fie că este vorba de turism activ, de un stil de viață sănătos sau de transport sigur. De aceea, nu am renunțat atunci când am întâmpinat dificultăți. Mergem înainte!” a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Miercurea Ciuc, 8 mai 2023