În anul 2010 Consiliul Județean Harghita a demarat programul de sprijinire și promovare a valorilor familiale în județul Harghita. În cadrul acestuia a fost lansat un program a cărui obiectiv este decorarea pereților și sălilor din grădinițe, clase și școli pregătitoare, respectiv secțiile de pediatrie a spitalelor și din centrele de plasament.
„Scopul nostru este să aducem un zâmbet pe fața copiilor, elevilor prin decorarea spațiilor în care ei învață. Sperăm că prin înfrumusețarea pereților spațiilor educative și terapeutice, prin ilustrarea eroilor din povești, a întâmplărilor din povești vom putea transforma aceste spații și contribui la starea de spirit a celor mici”, a afirmat în legătură cu programul Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
În ultimii ani, prin intermediul acestui program au fost decorați pereții și spațiile din peste o sută de săli de clasă și grădiniță. Cei care s-au ocupat de ilustrarea pereților au fost graficieni, temele fiind alese de reprezentanții instituțiilor de învățământ.
Prin colaborarea cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita, instituție subordonată consiliului județean, acest program continuă și în anul 2020.
Sunt eligibile pentru obținerea de finanțare: grădinițele, școlile în care funcționează clase pregătitoare, cabinetele de asistență psihopedagogie și cele logopedice din instituțiile de învățământ, secțiile de pediatrie din cadrul instituțiilor medicale, respectiv centrele de plasament din județul Harghita.
Activitățile eligibile sunt cele care au în vedere decorarea unei săli sau a unei părți de clădire sau coridor.
Documentația trebuie transmisă prin poștă și în format electronic pe adresa:
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita, 530131 Miercurea Ciuc, str. Mihail Sadoveanu, nr. 54, respectiv pe adresa de e-mail: cjrae_hr@yahoo.com.
Anunțul și formularul cererii de finanțare pot fi descărcate de pe site-urile: www.judetulharghita.ro și www.isjhr.eduhr.ro. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0266-317048.
Termenul limită de depunere a documentației este 31 iulie 2020 și comisia de evaluare a documentațiilor va delibera până la data de 5 august 2020.
Miercurea Ciuc, 27 iulie 2020