După recenta punere în aplicare a sentinței civile a Curții de Apel Bacău cu privire la lucrările efectuate în Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului, reprezentanții județelor Harghita și Bacău, respectiv prefectul județului Harghita, prefectul județului Bacău, președintele Consiliului Județean Harghita, primarul comunei Sânmartin și al orașului Dărmănești, și cei ai Ministerului Apărării Naționale, s-au întâlnit vineri, 30 iunie, cu scopul dialogului între instituțiile menite a asigura manifestări civilizate în locul de comemorare a eroilor căzuți la datorie.
Cei prezenți au lansat un apel la respectarea legii și au militat pentru evitarea oricăror manifestări care ar aduce prejudiciu respectului cuvenit eroilor, indiferent de naționalitatea lor.
Autoritățile locale sprijină manifestările prin care eroii sunt omagiați, respectând sacrificiul celor căzuți la datorie, așa cum orice națiune democratică o arată în fața memoriei celor decedați pentru patrie.
De asemenea, cei prezenți au ajuns la un acord comun conform căruia toate națiunile care au luptat în Valea Uzului sa aibă locuri delimitate în care se vor desfășura în viitor ceremoniile de comemorare.
Miercurea Ciuc, 4 iulie 2023