„Cartoteca” harghiteană

Ce spun statisticile despre un județ?

Ce spune cartoteca despre o persoană – totul și nimic. Atrage atenția asupra esenței și doar menționează ceea ce este unic și insesizabil.

Despre județul Harghita putem spune că se localizează în mijlocul Transilvaniei, în partea de est a României, nefiind un secret nici faptul că teritoriul său este de 6.639 km², iar în anul 2011 avea 310.867 de locuitori.

Conform datelor cartotecii, județul se compune din 9 orașe, din care 4 municipii, 58 localități și 236 de sate. S-a înființat în anul 1968, numele nu-i este străvechi, însă face referire la Munții Harghita, cel de-al doilea cel mai înalt vârf aparține acestui lanț muntos (Harghita Mădăraș 1801 m); vârful Rățitiș (Munții Călimani, 2021 m) – cel mai înalt din județ îl depășește doar cu puțin.

Putem deja să coborâm, chiar dacă mai sunt vârfuri reprezentative ale lanțurilor muntoase de pe teritoriul județului, respectiv limita estică a grupei Carpaților Orientali; partea vestică a județului prezintă forme de relief mai blânde, dealuri (Odorhei), iar un ingredient aparte al județului este reprezentat de „bazinul harghitean”, care se întinde dinspre nord spre sud, pe linia Bilbor – Borsec – Gheorgheni – Ciuc.

Județul Harghita este în același timp blând și dur, depinde de regiunea în care te afli, mai aproape sau departe de cer,oamenii sunt atrași de centrele economico-sociale, rareori preferă să trăiască în medii mai retrase, cu aer curat. Spunem că avem o climă temperat-continentală, vânturile bat de la vest și tot aici se găsește polul frigului din România: localitățile Joseni și Miercurea-Ciuc rivalizează adesea în atingerea temperaturii de -40 de grade Celsius, șansele fiind schimbătoare. Zăpada, nu o dată, a zăbovit aici 120-150 de zile, motiv pentru care rezervele de apă sunt bogate, iar în imediata apropiere curg râurile Mureș și Olt, iar pe malurile Homorodului și al Târnavelor s-au format văi care fac din acest colț de țară unul foarte atractiv.

Începând cu munții de origine vulcanică, pe lângă frumusețea naturii ieșită din comun, cum ar fi lacul Sfânta Ana din Ciomatu Mare sau Tinovul Mohoș, sutele de izvoare de apă minerală – pe lângă valoare umană – reprezintă bogății care contribuie la păstrarea până în zilele noastre, a identității locale și a legendarei mândrii secuiești. Se completează cu istoria aparte și frumusețea aparte a Lacului Roșu și a împrejurimilor, oferind pe tavă binecuvântările speranțelor investite în turismul din regiune.

Nu suferă de lipsuri nici fauna, ori flora,chiar dacă clima din Harghita nu este prea blândă cu plantele cultivate în zonele rurale; din pricina numărului relativ mic al zilelor însorite, majoritatea fructelor și legumelor de pe piețele județului provine de pe meleagurile cu un climat mai blând, însă cartoful rămâne valuta fidelă de schimb a harghiteanului, reprezentând ajutorul în caz de necesitate.

Având la bază principiul reciprocității, județul Harghita își primește cu drag vizitatorii, împărtășindu-le acestora din valorile culturale și naturale de care dispune; pot fi admirate și evaluate sutele de clădiri istorice, mai mult, acestea pot fi fotografiate, plăcute pot fi obținute amintiri în stațiunile balneare, impresii perene despre tradiții și obiceiuri, despre simplitatea preparatelor gastronomice, dar gustoase, dar și ospitalitatea secuiască.

Efortul de creare a valorilor ocupă tot mai mult teren în județul Harghita, pe lângă progresul tehnic, cel al științei, al provocărilor reprezentate de epoca modernă, totuși „atuurile” zonei rurale au rămas lemnul, materialele de construcții, lutul și sarea.

Caracteristic cartotecii îi este faptul că baza de date se umple rapid, textul fiind încă de la început exhaustiv, însă toate datele îți ocupă locul cu speranța că în spatele imaginilor din carte pot zugrăvi viața promițătoare, de zi cu zi a omului care trăiește în Harghita.