Educația, un element cheie al agendei socio-economice a Uniunii Europene
În cadrul Săptămânii europene a regiunilor și orașelor, Consiliul Județean Harghita a organizat atelierul intitulat Provocările educației digitale. Evenimentul scoate în evidență rolul administrațiilor regionale și locale în scopul aplicării cât mai eficiente a Planului de acțiune pentru digitalizarea educației 2021-2027 al Comisiei Europene. Pandemia a cauzat serioase probleme sistemelor tradiționale de învățământ, mai ales în regiunile mai puțin dezvoltate unde școlile și familiile nu dispun de echipamente digitale corespunzătoare. În scopul găsirii unei soluții pe termen lung, prin colaborare politică și programe de finanțare, Uniunea Europeană sprijină statele membre. UE dorește să contribuie la crearea unui spațiu european al educației, acordând atenție rezultatelor, mobilității educaționale, valorilor comune și facilitarea recunoașterii transfrontaliere a diplomelor.
Conferința internațională a fost moderată de Winkler Gyula, europarlamentar, membru al Direcției generale pentru educație și cultură (CULT) din cadrul Parlamentului European. Au participat: Kovács Irén, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale, Bocskor Andrea, europarlamentar, vicepreședintele CULT din cadrul Parlamentului European, Markku Markkula, membru și fost președinte al Comitetului European al Regiunilor, Georgi Dimitrov, director adjunct al Direcției Generale pentru educație și cultură al Comisiei Europene, Csák László, expert politici europene, respectiv Borboly Csaba, raportor în cadrul Comitetului European al Regiunilor.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita în calitate de gazdă a evenimentului i-a salutat pe invitați și cei care s-au alăturat acestuia prin intermediul mediului virtual.
„În calitate de membru al Comisiei pentru educație (SEDEC) din cadrul Comitetului Regiunilor m-am ocupat de numeroase aspecte care au legătură cu educația, tineretul și dezvoltarea abilităților. Fiecare elev trebuie să aibă acces la resursele din educație și la noile tehnologii indiferent de stadiul de școlarizare, mediul socio-economic sau zona geografică din care provine. Strategiile educaționale și politicile de formare trebuie să fie aliniate la realitățile regionale și locale, respectiv trebuie luate măsuri în ceea ce privește parteneriatele dintre educație, economie și cercetare”, a afirmat raportorul.
Cel mai recent proiect de aviz al lui Borboly Csaba în calitate de raportor în cadrul Comitetului Regiunilor are ca temă competitivitatea durabilă și recalificarea.
Planul de acțiune digitală elaborat de Comisia Europeană pentru perioada 2021-2027 are în vedere introducerea și dezvoltarea continuă a educației digitale și care să fie accesibilă tuturor. Programul face apel către o colaborare mai strânsă la nivel european din partea statelor membre. Pandemia ne obligă într-o măsură nemaiîntâlnită până acum să utilizăm tehnologiile digitale în domeniul educației. Planul de acțiune are ca scop alinierea statelor membre la provocările impuse de era digitală. În acest scop s-au formulat două strategii: (1) dezvoltarea unui sistem global pentru educație digitală; (2) însușirea competențelor digitale de înaltă calitate. Primul punct oferă o bază pentru mediul educațional, aici fiind incluse aspecte cum ar fi infrastructura IT și accesul la echipamente digitale, angajarea de personal cu înalte competențe digitale, conținut educativ de înaltă calitate și utilizarea platformelor sigure. Al doilea punct se concentrează pe aptitudinile elevilor. Se are în vedere ca toată lumea să poată dobândi cunoștințele digitale de bază, se trece la dezvoltarea tehnologiilor emergente (ex.: inteligența artificială) și formarea de specialiști. Despre aceste puncte ale strategiei a vorbit Winkler Gyula.
În completarea celor sus-amintite, europarlamentarul Bocskor Andrea a spus că educația de calitate contribuie la dezvoltarea abilităților tinerilor pregătindu-i pentru viață. În acest sens, domnia sa este de părere că este nevoie de dezvoltarea gândirii critice, îmbunătățirea abilităților de bază, analiza textelor, matematica și cunoștințele lingvistice. Comisia Europeană are în vedere înființarea unui centru european de educație digitală (European Digital Education Hub) care ar avea rolul de liant între diferiții actori oferind oportunități pentru schimbul de experiență și ar monitoriza punerea în aplicare a scopurilor mai sus-amintite.
Kovács Irén a spus că se poate da curs provocărilor în ceea ce privește educația digitală dacă va exista colaborare între instituțiile statului, administrațiile județene și locale, organizațiile civile, reprezentanții cultelor, pedagogii, elevii și părinții. Obiectivul nu poate reprezenta o trecere la o digitalizare completă, ci orele tradiționale să fie completate cu tehnologii și metode digitale pentru a face însușirea materiei și a competențelor mai digerabilă pentru nativii digitali (membri generației Z).
Președintele consiliului județean a trecut în revistă măsurile luate în județul Harghita pe perioada pandemiei, în domeniul educației. Printre acestea se numără proiectele cum ar fi SuliTV care a avut rolul de a oferi sprijin elevilor de clasa a VIII-a în pregătirea pentru examenul național de absolvire și care a fost derulat în colaborare cu pedagogii de la Casa pedagogilor Apáczai Csere János. Ca urmare a colaborării cu inspectoratele școlare din județele Harghita și Covasna a fost realizat un material de suport destinat în primul rând elevilor de clasa a VIII-a care nu au avut acces la echipamentele digitale pentru a participa la ore. Consiliul Județean Harghita a pus la dispoziția a numeroase instituții de învățământ sistemul educațional online ClassY Edu digital education system.
Proiectele de aviz întocmite în prealabil de către Borboly Csaba le puteți accesa la următoarele link-uri:
https://www.borbolycsaba.ro/ro/consolidarea-educatiei-stiam-in-ue/
https://www.borbolycsaba.ro/ro/raportor-in-comitetul-regiunilor/
Workshop-ul pe tema digitalizării educației poate fi urmărit accesând următorul link:
https://www.facebook.com/borbolycsaba/videos/614985422504210/
Miercurea Ciuc, 9 octombrie 2020