La Bilbor vor fi dezvoltate noi servicii sociale printr-un proiect cu finanțare din fonduri UE
În 28 octombrie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, principalele puncte de pe ordinea de zi fiind eficientizarea energetică a clădirii palatului administrativ, aprobarea proiectului de dezvoltare a serviciilor sociale la Bilbor, constituirea unei comisii județene care să sprijine locuitorii din așezările informale, programul de trotuare și normele unității centralizate de achiziții.
În deschiderea ședinței, Borboly Csaba, președintele consiliului județean, și-a arătat încrederea că se vor lua măsurile necesare pentru a completa bugetul instituțiilor sociale, situație cu care acestea se confruntă la finele fiecărui an, în ciuda instabilității guvernamentale actuale.
Totodată, președintele a subliniat că situația de la București determină contractarea de credite pentru a continua demersurile începute, și în privința drumurilor județene, având în vedere că lucrările decurg într-un ritm foarte bun.
În cadrul ședinței a fost aprobată participarea Consiliului Județean Harghita la programul derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii palatului administrativ, în acest sens, Borboly Csaba, apreciind:
“Ne-am mișcat în două direcții, una prin Compania Națională de Investiții (CNI) și cealaltă prin Administrația Fondului pentru Mediu. Dacă nu reușim să intrăm pe lista de priorități a CNI, atunci avem cea de-a doua variantă. Clădirea actuală nu a fost proiectată pentru a face față condițiilor de iarnă și este necesar să efectuăm lucrări pentru îmbunătățirea izolației termice a clădirii, utilizarea de surse regenerabile de energie și alte lucrări care vor crește și gradul de siguranță ”.
Sprijinul pentru anvelopare din partea fondului pentru mediu este de 14 milioane lei, contribuția consiliului județean fiind de 19 milioane lei.
O hotărâre foarte importantă a fost aprobată în cadrul ședinței, aceasta vizând constituirea unei comisii la nivel județean care să găsească soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor din așezările informale care se confruntă cu fenomenul de sărăcie profundă. În acest context, președintele consiliului județean a amintit evenimentul ce se derulează în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, găzduit de Consiliul Județean Harghita și care are ca temă sărăcia profundă, subliniind că “prin acest eveniment vocea noastră se va auzi”.
Proiectul de la Bilbor, ce se va realiza din fonduri UE, în cadrul POR 2014-2020 va eficientiza centrul existent prin înființarea unui centru de zi și a unei case de tip familial și va aduce beneficii categoriilor de persoane vulnerabile.
În cadrul ședinței a fost aprobată și modificarea programului de construire a trotuarelor, în zona Gheorgheni, dorindu-se încheierea contractului în acest an, tot pe fondul instabilității guvernamentale, astfel încât, lucrările să poată continua.
În contextul înființării în orașul Bălan a unei unități de Salvamont, a fost aprobată în cadrul ședinței darea în folosință a unor spații din incinta clădirii spitalului. Președintele, Borboly Csaba, s-a arătat foarte mulțumit de această realizare, apreciind că în acest context vor fi posibile foarte multe proiecte sustenabile pentru zona Hășmașu Mare.
Societății consiliului județean, Întreținere Drumuri Harghita SRL, i-au fost atribuite mai multe lucrări pe DJ132A, ȘI DJ132 pentru a repara porțiunile de drum deteriorate de inundații și pentru care au fost alocați bani de la guvern.
În finalul ședinței, Borboly Csaba, a adus în discuție încheierea Acordului de Colaborare cu Raionul Strășeni, pe care îl găsește oportun în contextul accesării de fonduri UE de preaderare, puse la dispoziția regiunilor membre care se asociază cu regiuni aflate în faza de preaderare, în beneficiul comunităților din aceste regiuni.
Miercurea Ciuc, 28 octombrie 2021