Editura Hargita Népe cu sediul în Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei nr. 4

organizează concursuri pentru ocuparea posturilor contractuale vacante:

 

  1. Numărul și denumirea posturilor:
  • Operator imagine I (nedeterminat)– 1 post
  • Secretar tehnic de redacție I (determinat) – 1 post

 

Condiții de participare:

  • studiilor universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
  • vechime în specialitatea studiilor: minimum 3 ani,
  • condițiile generale conform art. 15 al H.G. nr. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare:
  1. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
  • cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  • carnetul de muncă sau adeverințele care atestă vechimea în muncă (dacă este cazul).
  • cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • curriculum vitae;

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul documentului prevăzut la lit. e, candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Actele prevăzute la lit. b și lit. d vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

  1. Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească candidații pentru a participa la concursul pentru ocupare unui post, conform art. 15 al H.G. nr. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare:
  • a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  • g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  • h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

 

  1. Concursurile vor avea loc la sediul Editura Hargita Népe (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei  nr. 4., et. II), după cum urmează:

– proba scrisă va avea loc în data de 01.10.2024, ora 11,00.

– proba de interviu va avea loc în data de 07.10.2024, ora 11,00.

 

Dosarul de concurs se poate depune la sediul Editura Hargita Népe, (Miercurea Ciuc, B-ul Timișoarei  nr. 4, etaj II) în perioada 10.09.2024-24.09.2024, între orele 8,00 – 15,00.

Relații suplimentare se pot obține de la sediul instituției și prin telefon 0266-372633.

Condițiile de participare la concurs și bibliografia stabilită se afișează la sediul Editurii Hargita Népe respectiv și pe site-ul https://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/cariera/.

 

      1. CALENDARUL de desfășurare a concursului:
Nr.crt. Activitatea planificată Perioada de desfășurare
1 Înscrierea candidaților 2024.09.10. – 2024.09.24.
2 Selectarea dosarelor de concurs 2024.09.25.
3 Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs 2024.09.26.
4 Contestarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs 2024.09.27.
5 Afișarea rezultatelor contestațiilor selecției dosarelor de concurs;  listelor nominale ale candidaților admiși 2024.09.30.
6 Prima probă a concursului- proba scrisă 2024.10.01.
7 Afișarea rezultatelor la proba scrisă 2024. 10.02.
8 Contestarea rezultatelor probei scrisă 2024. 10.03.
9 Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba scrisă 2024. 10.04.
10 A doua probă a concursului – proba orală 2024. 10.07.
11 Afișarea rezultatelor la proba orală 2024. 10.08.
12 Contestarea rezultatelor proba orală 2024. 10.09.
13 Afișarea rezultatelor contestațiilor la proba orală și a rezultatelor finale ale concursului 2024.10.11.

 

      • Bibliografie: aici
      • Rezultatul selecției dosarelor: aici
      • Rezultatul probei scrise: aici
      • Rezultatul interviului: aici
      • Rezultatul final a concursului: aici

 

Miercurea Ciuc, 06 septembrie 2024.

Lőrincz Csaba Levente

Manager