Deciziile luate în cadrul ședinței extraordinare vor contribui la dezvoltarea județului pe mai multe planuri
https://www.facebook.com/judetulharghita/videos/7919008454895296
Consiliul Județean Harghita s-a reunit în ședință extraordinară vineri, 21 iunie, pe ordinea de zi aflându-se rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului în vederea continuării unor investiții, aprobarea depunerii a două cereri de finanțare pentru investiții în infrastructura medicală a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și sprijin pentru realizarea Planurilor Urbanistice Generale a mai multor localități în cadrul unui program finanțat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației.
Totodată, consiliul a aprobat depunerea și implementarea etapei a II-a a proiectului privind reabilitarea DJ 131 – DJ 133 – DJ 137A LOT 3 în cadrul Programului Regional Centru 2021-2027 și asigurarea cheltuielilor legate de proiect, în scopul finalizării integrale, precum și
indicatorii tehnico – economici actualizați.
În vederea contractării lucrărilor rămase de executat a fost necesară actualizarea proiectului, luând în considerare lucrările deja realizate, inclusiv prin actualizarea devizului.
Pentru implementarea Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților a fost aprobat protocolul de finanțare între Consiliul Județean Harghita și Unitățile Administrativ-teritoriale din județul Harghita ca beneficiari finali. Unitățile administrativ-teritoriale beneficiare sunt: Avrămești, Bălan, Brădești, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Feliceni, Joseni, Mărtiniș, Merești, Porumbeni, Satu Mare, Sâncrăieni, Sândominic, Sântimbru, Șimonești, Tomești, Vlăhița, Voșlăbeni, Zetea.
În vederea sprijinirii investițiilor în infrastructura medicală a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a fost aprobată depunerea a două cereri de finanțare care vor contribui la dezvoltarea infrastructurii laboratorului de microbiologie pentru stabilirea diagnosticului infecțiilor și controlul permanent al potențialului nosocomial. Pentru ca activitatea laboratorului de microbiologie să fie eficientă, pe lângă personalul medical și tehnic, laboratorul trebuie să dispună de un spațiu adecvat și dotare corespunzătoare și la dezvoltarea secției de oncologie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc care diagnostichează și tratează cancer.
Urgența privind modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Harghita și utilizarea fondului de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Harghita a fost dată de necesitatea finanțării proiectului privind înființarea incubatorului de afaceri sectorial în Orașul Bălan, respectării angajamentelor instituției la derularea investiției privind consolidarea sistemului rutier pe DJ 136B, virări de credite instituții subordonate.
Miercurea Ciuc, 21 iunie 2024