ANUNȚ

Consiliul Județean Harghita, în calitate de organizație-gazdă, organizează concurs pentru ocuparea de 1 post  în cadrul Programului de Internship,

în baza Legii nr. 176/2018

 

 

 Ce ne propunem?

  • dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor în îndeplinirea atribuțiilor şi responsabilităților din domeniul în care se organizează programul de internship;
  • dobândirea de experienţă profesională, abilităţi practice şi competenţe;
  • facilitarea tranziţiei de la sistemul de educaţie către piaţa muncii;
  • posibilitate pentru a construi o carieră la Consiliul Județean Harghita;
  • cunoaşterea de către interni a specificului activităţii CJHR în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, precum şi a exigenţelor acestuia.

Cui ne adresăm?

  • Programul de Internship este dedicat absolvenților cu studii superioare care îndeplinesc criteriile de eligibilitate cerute pentru fiecare specializare.
  • Acelor tineri care simt că vor să se implice în activitatea Consiliului Județean Harghita și cred că prin competențele deținute pot contribui la dezvoltarea județului.
  • Tinerilor care fac față provocărilor și nu se tem de sarcini dificile.

Pe cine așteptăm?

  • 1 absolvent cu studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul cibernetică, statistică şi informatică economică.

 

Ce trebuie să ştii, înainte de a aplica:

  • Programul de Internship se desfășoară pe o perioadă de 4 luni consecutive iar durata timpului de muncă pentru un intern, pentru a desfăşura activitate în baza unui contract de internship, este de maximum 40 de ore pe săptămână, 8 ore pe zi, şi se stabileşte prin contractul de internship;
  • Perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă și vechime în specialitatea studiilor.
  • La finalizarea programului, internii vor primi un certificat de internship.

 

Candidaţii la Programul de Internship al CJHR trebuie să întrunească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

 

  • Cetățenie română sau a unui stat membru al Uniunii Europene;
  • Cunoașterea limbii române scris şi vorbit;
  • Diplomă de licență sau echivalentă;
  • La momentul semnării contractului de stagiu, să nu aibă un raport de muncă activ și să nu aibă vechime profesională corespunzătoare specializării;
  • Cunoașterea a cel puțin unei limbi străine dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene;
  • Cunoștințe de utilizare a computerului la nivel mediu, utilizează, cel puţin la nivel mediu, soft-urile de procesare text, calcul tabelar şi prezentări, precum şi instrumentele de navigare pe Internet;
  • Fără antecedente penale.
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează.

 

Dosarul de internship va conţine în mod obligatoriu (actele se depun în limba română):

a) cererea de înscriere de mână la programul de internship/concurs adresată conducătorului instituției publice organizatoare;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

d) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu postul de internship pentru care candidează;

e) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

e) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

f) curriculum vitae;

g) o scrisoare de intenție prin care candidatul să motiveze de ce vrea să participe la programul de internship și să exemplifice în ce mod va contribui la parcursul său profesional după finalizarea programului.

h) extras Revisal, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

 

Concursul va avea loc la sediul Consiliului Județean Harghita (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5), după cum urmează:

  • proba scrisă va avea loc în data de 05 septembrie 2024, ora 10.00;
  • proba de interviu va avea loc în data de 10 septembrie 2024, ora 10.00;

 

Dosarul de înscriere la programul de internship se depune la sediul Consiliul Județean Harghita, (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5) Direcția resurse umane și comunicare; biroul 126, până la data de 27.08.2024 inclusiv, respectiv în perioada 21.08.2024-27.08.2024.

Relaţii suplimentare se pot obține de la sediul instituției, la Compartimentul resurse din cadrul Direcției resurse umane și comunicare, biroul nr. 126, telefon 0266-207700 int. 1406, 1408.

 

Borboly Csaba

președinte