Odată cu sosirea primăverii, atacurile și pagubele urșilor sunt în creștere

 

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a trimis azi, 24 aprilie, un nou răspuns către Comisia pentru Petiții a Parlamentului European (PETI), solicitând reevaluarea programului privind vizita pe teren din luna mai. Președintele insistă ca membrii comisiei să efectueze o scurtă vizită în județul Harghita motivând această solicitare pe gravitatea problemei în județul Harghita, unde se află cea mai populație de urși și cele mai multe pagube, totodată odată cu venirea primăverii atacurile și pagubele provocate de urși sunt în creștere.

După județul Harghita, județul Covasna este cel mai afectat de problema urșilor, președinții de consilii din județele Covasna, Mureș și Brașov fiind și ei semnatari ai petiției inițiate de Borboly Csaba.

În plus, președintele a apreciat că, dacă nu există posibilitatea de a vizita județul Harghita în cadrul programului din 16 mai, membrii comisiei sunt așteptați cu altă ocazie,  în același timp fiind pregătit să se deplaseze la Bruxelles cu o delegație din județul Harghita pentru a se întâlni cu Comisia și a prezenta situația de aici.

Așa cum a fost relatat anterior, comisia PETI va veni în România în luna mai, pentru o vizită pe teren, la baza vizitei stând petiția inițiată de Borboly Csaba în 2019, privind problema ursului, la care s-au alăturat liderii celorlalte județe din Regiunea de Dezvoltare Centru. Vizita comisiei va avea loc la Sfântu Gheorghe. Președintele Consiliului Județean Harghita a salutat inițiativa, dar consideră că este important ca această comisie să viziteze și județul Harghita.

Miercurea Ciuc, 24 aprilie 2023