De 16 ani aducem zâmbete pe chipul copiilor din județul Harghita
Consiliul Județean Harghita sprijină și în acest an derularea programului „Zâmbet de copil”, una dintre inițiativele cu cea mai lungă tradiție dedicate copiilor din județ. Lansat în anul 2010, în cadrul Programului „Promovarea valorilor familiale şi culturale” al Consiliului Judeţean Harghita, proiectul este implementat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita și are ca obiectiv transformarea spațiilor destinate copiilor în locuri prietenoase, calde și primitoare.
De-a lungul celor 16 ani, prin programul „Zâmbet de copil”, au fost decorate săli din grădinițe, școli, cabinete de asistență psihopedagogică și logopedică, secții de pediatrie din spitale, centre de plasament și alte spații educaționale. Personaje din povești și desene animate au schimbat atmosfera acestor spații, contribuind la crearea unui mediu plăcut pentru copii.
În perioada 2022–2025, 45 de instituții au beneficiat de finanțare prin acest program, fiind înfrumusețați de artiștii graficieni 642,5 mp de spații din școli, grădinițe, spitale din județul Harghita.
Și în acest an, programul se adresează grădinițelor cu program normal și prelungit, școlilor în care funcționează clase pregătitoare, secțiilor de pediatrie ale unităților sanitare, cabinetelor de asistență psihopedagogică și logopedică, precum și centrelor de plasament din județul Harghita, activitatea eligibilă fiind decorarea unei săli sau a unei părți din coridorul sau clădirea unității.
În anul 2026, 7 școli din județ, 166 mp, vor beneficia de acest program, spațiile înfrumusețate având rolul de a genera un impact pozitiv asupra stării de bine a copiilor.
https://portal.eduhr.ro/wp-content/uploads/2026/07/Cereri-de-finantare-eligibile-2026.pdf
Miercurea Ciuc, 04 august 2026

