Anual, în data de 1 octombrie, marcăm Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
În cadrul programului cu finanțare nerambursabilă a activităților organizațiilor nonguvernamentale, Consiliul Județean Harghita, prin Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, continuă și în acest an să sprijine asistența comunitară, îngrijirea social-medicală la domiciliu și protecția persoanelor vârstnice.
Astfel, în urma apelului lansat, au fost semnate contracte de finanțare pentru nouă proiecte, în valoare de 84 de mii de lei, pentru organizarea de excursii, marcarea Zilei Internaționale a Vârstnicilor, ateliere și activități recreative, pentru 1580 de beneficiari.
Totodată, prin programul anual de îngrijire socio-medicală la domiciliu, a fost semnat un contract de finanțare, cu Asociaţia Caritas Alba Iulia, în valoare de 515 mii lei, de care vor beneficia 3.300 persoane și care cuprinde servicii de bază, asistență medicală și consiliere pentru familiile aflate în situații de criză.
„Toate aceste demersuri au rolul de a sprijini și trata cum se cuvine o categorie socială importantă pentru comunitate, pe experiența și valorile căreia putem construi un viitor pentru tineri. Consiliul Județean Harghita urmărește ca, prin programele sale, să ducă mai departe valori precum empatia și respectul față de aceste persoane care au ajuns într-un moment vulnerabil al vieții, și au nevoie de sprijin, fie că este vorba de cel medical, fie de o activitate plăcută, sau o vorbă bună. Seniorii trebuie să știe că se pot baza pe noi”
, a apreciat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.
Astfel, în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Consiliul Județean Harghita, împreună cu Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita și în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc, organizează miercuri, 1 octombrie, cu începere de la ora 9:30, o serie de momente dedicate acestora.
Programul acestui eveniment poate fi consultat accesând linkul: https://fb.me/e/5bl9AKsJX.
Miercurea Ciuc, 30 septembrie 2025