Investiție de aproape 2 milioane de lei a Consiliului Județean Harghita

În luna iulie a.c., Consiliul Județean Harghita a dat ordinul de începere a lucrărilor de construire a unui pod nou, peste râul Bosniac, situat pe drumul județean 134C, în satul Sâncrai, comuna Dealu, pentru a asigura circulația rutieră în condiții de siguranță. Conform informărilor transmise, la începutul lunii septembrie, lucrările executate de Multipland SRL au avansat corespunzător, astfel încât, azi urmează să fie turnat stratul de uzură, pentru ca podul să fie redat circulației rutiere miercuri, 17 septembrie.

Valoarea investiției este de aproximativ 2 milioane de lei și a fost realizată cu sprijin guvernamental și din bugetul instituției.

"Deși nu putem spune că ne aflăm în cea mai bună perioadă din punct de vedere bugetar, încercăm să depunem toate eforturile pentru ca investițiile începute să poată fi finalizate. Este important pentru noi să ne asigurăm că cetățenii simt că lucrăm pentru ei, iar finalizarea acestui pod este doar un exemplu. Ieri am avut o ședință de coordonare, pentru a fi la curent cu stadiul lucrărilor. Urmează să betonăm și zidul de gabioane, pentru a proteja gospodăriile în cazul unor ploi abundente. În linii mari, putem spune că, așa cum am promis, lucrările au decurs conform graficului. Mulțumesc comunității locale pentru răbdare și executantului pentru implicare. De mâine, un pod sigur va facilita circulația între Dealu și Sâncrai"

, a subliniat președintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond.

Miercurea Ciuc, 16 septembrie 2025