Foto: tuzoltoegyesulet.ro
SAFETY4TMF și InDiMaND au ca scop îmbunătățirea managementului dezastrelor
În cadrul ședinței ordinare din 28 aprilie, forul deliberativ al județului Harghita a aprobat modelul acordului de parteneriat ce vizează participarea Consiliului Județean Harghita în două proiecte internaționale, SAFETY4TMF și InDiMaND, derulate în cadrul Programului Regiunea Dunării.
Partener strategic al Consiliului Județean Harghita, în ambele proiecte, este Asociația Pompierilor Voluntari din județul Harghita.
Obiectivul principal al proiectului SAFETY4TMF este îmbunătățirea activităților de prevenire, pregătire și gestionare a dezastrelor, cu accent special pe cooperarea optimizată a actorilor de guvernanță pe mai multe niveluri.
Grupul țintă este format din autorități publice locale, autorități publice regionale, autorități publice naționale, agenții sectoriale, grupuri de interese inclusive ONG-uri, organizații de învățământ superior și cercetare, întreprinderi cu excepția IMM-urilor, grupări europene de cooperare teritorială, organizații internaționale, grupări europene de interes economic și publicul larg.
https://judetulharghita.ro/safety4tmf-ro/
Proiectul InDiMaND are ca obiectiv principal promovarea coordonării și cooperării îmbunătățite între entitățile de management al dezastrelor din regiunea Dunării, în conformitate cu Mecanismul European de Protecție Civilă (UCPM). Prin crearea unui cadru unificat de management al dezastrelor, se va asigura standardizarea și consolidarea capacităților operaționale a 30 de părți interesate cheie din 10 țări din regiunea Dunării. Durata proiectului este de 36 de luni, Consiliul Județean Harghita participând în cadrul proiectului în calitate de partener strategic asociat, în colaborare cu Asociația Pompierilor Voluntari din Județul Harghita, pentru asigurarea sprijinului operațional partenerului.
Partenerul principal al proiectului este organizația Budapest Firefighter Association (Asociația Pompierilor din Budapesta) din Ungaria, ceilalți parteneri fiind Hungarian Charity Service of the Order of Malta din Ungaria, National Association of Volunteers in the Republic of Bulgaria, Plovdiv University „Paisii Hilendarski” din Bulgaria, Association of South-Western Municipalities din Bulgaria, Asociația Multisalva din România, Civil Protection Administration din Bosnia – Herzegovina, Public institution Firefighting Center for Education and Technological Development Split – Vucevica din Croația, Organizația Samaritan Slovakia din Slovacia ,Faculty of Technical Sciences University of Novi Sad din Serbia, Firefighting Association of Slovenia, Ministry of Interior Montenegro Department of Direction for Operational Affairs din Montenegro.
Grupul țintă al proiectului este format din autorități publice locale, autorități publice regionale, autorități publice naționale, agenții sectoriale, furnizori de infrastructură și servicii (publice), grupuri de interes, inclusiv ONG-uri, organizații de învățământ superior și de cercetare, centre de educație/formare și școli, întreprinderi, organizații internaționale, Grupuri Europene de Interes Economic (EEIG), spitale și centre medicale, organizații de voluntari și echipe de răspuns în caz de urgență, precum și publicul larg.
Miercurea Ciuc, 29 aprilie 2025