Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita acționează preventiv prin  conștientizare și informare

În cadrul Serviciului Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita își desfășoară activitatea zece angajați și peste 160 de voluntari. Serviciul funcționează în prezent cu patru echipe speciale de salvare: salvamont – salvare montană, salvaspeo – salvări din mediul subteran speologic, echipa de scafandrii – salvări, căutări și recuperări din medii acvatice și subacvatice și echipa canină – salvări și căutări cu ajutorul câinilor de căutare, fiind practic și un centru de centru de pregătire cu instructori pentru toate domeniile.

Aceste echipe activează în nouă structuri salvamont situate la Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Borsec, Vlăhița, Bălan și Ghimeș.

„Scopul principal al structurilor salvamont este reducerea timpului de reacție în caz de accidente, astfel, marea majoritate a activităților derulate în 2024 a fost axată pe prevenirea accidentelor montane, speologice și acvatice prin activități de conștientizare, informare, remarcarea traseelor turistice, deblocarea traseelor turistice, montarea panourilor de informare, montarea indicatoarelor de orientare și organizarea de programe pentru tineret”, a subliniat Simon László, Șef Serviciu Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita.

În afara activităților de prevenire a accidentelor, echipele salvamont au intervenit în proporție de 100% la solicitări,  în 481 de cazuri de salvare fiind acordat primul ajutor  de bază. În cazul acestor 481 de solicitări au fost necesare echipaje de salvare (Serviciul Județean de Ambulanță sau SMURD) și,   într- un număr de 182 de cazuri, unele cu victime multiple, a fost necesară intervenția a două sau trei echipaje de salvare. Două cazuri de salvare subacvatică au fost cu recuperări de cadavre, predate ulterior către  Institutul de Medicină Legală din București.

Așa cum a precizat Simon László, Șef Serviciu Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, marea majoritate a acțiunilor de salvare au avut loc în timpul iernii, pe pârtii de schi, în domeniile schiabile Harghita Mădăraș, Vărșag, Harghita Băi și zona schiabilă a Pasului Bucin. În timpul verii, din cauza fluxului mare de turiști, accidentările sunt mai frecvente în Destinația Turistică Gheorgheni – Lacu Roșu, Piatra Singuratică, precum și în Cheile Vârghișului.

Pentru a crește gradul de conștientizare, pe parcursul anului 2024, aproape 15.000 de copii, elevi și studenți au beneficiat de activitățile realizate de Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita constând în proiecții, activități interactive, în cadrul  programelor tematice Săptămâna Verde sau Școala Altfel.

Una dintre prioritățile Consiliului Județean Harghita este asigurarea unor condiții de siguranță pentru cetățeni și turiști, astfel, de-a lungul timpului a susținut Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo în achiziționarea și dotarea cu echipamente  de intervenție și salvare de ultimă generație, omologate și certificate UIAA(Federația Internațională a Alpiniștilor), fiecare echipă de salvare fiind dotată cu un set de echipamente suficiente pentru orice intervenție. În anul 2024, Consiliul Județean Harghita a sprijinit activitatea serviciului cu suma de 1,46 milioane lei pentru întreținere, funcționare, echipamente, asigurarea asistenței salvamont, formare și perfecționare și 524 mii lei pentru  investiții în refugii montane, echipamente și utilaje.

Ca parte a activității de prevenție, Serviciul Public  Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita a formulat câteva sfaturi pentru cetățeni și turiști: planificarea traseele dorite pentru nivelul lor de pregătire, folosirea echipamentelor corespunzătoare pentru traseele planificate, informarea prealabilă cu privire la starea traseelor turistice, deținerea unei truse de prim-ajutor, folosirea aplicațiilor telefonice pentru orientare în teren – SALVAMONT, 112, telefoane încărcate, parcurgerea traseelor planificate în grup și să nu-și părăsească coechipierii.

„Crearea unor condiții sigure pentru cetățeni și turiști contribuie la dezvoltarea turismului harghitean, acest lucru presupunând formarea și echiparea corespunzătoare a salvatorilor din județul nostru. Consiliul Județean Harghita va continua să sprijine activitatea Serviciului Public Salvamont și Salvaspeo pentru că este necesar să fie asigurate dotări care să salveze vieți și să facă intervențiile realizabile în condiții de eficiență și eficacitate”, a apreciat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.

Miercurea Ciuc, 16 ianuarie 2025

sursa foto: Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita