Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea Ciuc organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/ 28.10.2022 şi în baza O.U.G. 115/2023, art. VII, alin. (2), alin. (3), după cum urmează:

 

DENUMIREA POSTURILOR: bibliotecar S II, bibliograf S II

NUMĂRUL POSTURILOR: 2 posturi  vacante

NIVELUL POSTULUI: funcție de execuție

DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 8 ore pe zi; 40 de ore pe săptămână

PERIOADA: nedeterminată

Condițiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 la H.G. nr. 1336/ 28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Pentru a ocupa un post contractual vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336/ 28.10.2022:

  1. a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului, sunt:

  • Studii: universitare de licență absolvite cu diploma de licență sau echivalentă,
  • Vechimea în muncă: minimum 6 luni
  • cunoașterea unei limbi de circulație internațională – nivel mediu.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

Nr. crt. Activităţi Data si ora
1. Publicarea anunțului 26.03.2024
2. Depunerea dosarelor de participare la concurs la adresa: Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”, Miercurea Ciuc str. Stadion nr.1/bis  până la data de:  

09.04.2024

 

3. Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs 10.04.2024
4. Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor 10.04.2024
5. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei  dosarelor 11.04.2024
6. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 12.04.2024
7. Susţinerea probei scrise 17.04.2024, ora 10.00
8. Afişarea rezultatului probei scrise 17.04.2024
9. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise 18.04.2024
10. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 19.04.2024
11. Susţinerea interviului 22.04.2024, ora 10.00
12. Comunicarea rezultatelor după susţinerea interviului 22.04.2024
13. Depunerea contestaţiilor privind rezultatul interviului 24.04.2024
14. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 24.04.2024
15. Afişarea rezultatului final al concursului 25.04.2024

Conform Art. 35 Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

  1. a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
  2. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  5. e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  7. g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  9. i) curriculum vitae, model comun european.

Candidaţii care depun declarație pe proprie răspundere despre lipsa antecedentelor penale, în cazul în care sunt declaraţi admişi la selecția dosarelor, au obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea Ciuc, str Stadion, nr. 1/bis, telefon 0266/371 988.

Bibliografie:

  • Biblioteconomie : manual / [Lucrare elaborată de un colectiv al Bibliotecii Naţionale, sub îngrijirea Serviciului Studii, Cercetare şi Dezvoltare în Biblioteconomie ; redactori coordonatori Silvia Nestorescu, Gheorghe-Iosif Bercan], Bucureşti : ABBPR, 1994, VI. Informarea şi documentarea în biblioteci, p. 84-89
  • Legea nr. 334/2002 privind bibliotecile modificată şi actualizată, capitolele I-II-III
  • Formularul statistic CULT1 Activitatea bibliotecilor în anul 2023: Precizări metodologice Cap1, pag. 4-5 https://insse.ro/cms/files/chestionare/cult/CULT-1-2023.pdf
  • Könyvtárosok kézikönyve 4. kötet / Szerkesztette Horváth Tibor, Papp István. Budapest, Osiris Kiadó, 2002, 9 Az információs és könyvtári szolgáltatás PR-je, pag. 397-429
  • Ghid marketing pe internet / Nicolae Sfetcu. Publicat de Multi Media Publishing, 2018 https://ro.everand.com/read/218231483/Ghid-Marketing-pe-Internet

Tematica:

  • Promovarea serviciilor de bibliotecă;
  • Activitatea de informare şi documentare în bibliotecă.

 

  • Rezultatul selecției dosarelor: aici
  • Rezultatul probei scrise: aici
  • Rezultatul interviului: aici
  • Rezultatul final a concursului: aici

Manager

Gyulai Arthur