Masă rotundă pe teme culturale în beneficiul conviețuirii româno-maghiare

 

În demersurile Consiliul Județean Harghita de a lansa și implementa un program destinat conviețuirii româno-maghiare, a avut loc prima masă rotundă, la Biblioteca Județeană Kájoni János,  în 10 noiembrie, la care au participat reprezentanții instituțiilor culturale din județ și cei ai consiliului județean.

Directorii instituțiilor și-au prezentat programele destinate  atât publicului maghiar, cât și celui românesc.

După cum s-a menționat, deși toate instituțiile au programe adresate publicul românesc, acestea se confruntă cu obstacole și nu reușesc întotdeauna să ajungă la publicul țintă așa cum se așteaptă. Instituțiile folosesc toate canalele de comunicare disponibile pentru a informa și a promova evenimentele, dar rezultatele dorite nu se reflectă în participare.

În urma acestei discuții a rezultat necesitatea organizării de mese rotunde similare în cadrul cărora instituțiile să poată discuta problemele și să propună soluții.

În săptămânile următoare vor avea loc alte mese rotunde în domeniile educației, afacerilor, agriculturii și administrației locale.

Chestionarul privind conviețuirea româno-maghiară poate fi completat până la sfârșitul lunii noiembrie: https://www.survio.com/survey/d/A9H4F7B6W8H6N7X7O

Miercurea Ciuc, 11 noiembrie 2022