Deciziile pentru zona de nord a județului amânate în lipsa consensului

Județul Neamț a aderat  la ADI Hășmașul Mare

A avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita, la Căminul Cultural al comunei Ditrău, principalele puncte de pe ordinea de zi fiind repartizarea sumelor din fondul aflat la dispoziția consiliului județean constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul în curs și aderarea județului Neamț la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară(ADI) Hășmașul Mare.

În privința repartizării sumelor din cota de 6%, după discuții între fracțiunile politice,  s-a luat hotărârea ca sumele alocate zonei de nord a județului, în lipsa consensului, să fie decise în cadrul următoarei ședințe.

Președintele consiliului județean, Borboly Csaba, a îndemnat consilierii județeni la colaborare apreciind importanța consensului și a evitării disensiunilor.

Județul Neamț a aderat la ADI Hășmașul Mare, prin acest demers avându-se  în vedere dezvoltarea durabilă a zonei în acord cu intențiile județului Neamț, așa cum a precizat Borboly Csaba.

Bernád Bernadett, director ADI Hășmașul Mare a prezentat cadrul cooperării dintre cele două județe în privința programelor și investițiilor ce urmează a fi derulate împreună, materialul prezentat fiind atașat.

Prezent la ședință, Sorin Brașoveanu, Administratorul public al județului Neamț, a salutat intenția de colaborare apreciind necesitatea de a accelera eforturile comune și munca în echipă pentru realizarea obiectivelor comune, în principal cele legate de conectivitate, și găsirea ulterioară a resurselor financiare.

Totodată, în cadrul ședinței au fost aprobate programul de consultanță pentru UAT-uri în privința creșterii eficienței energetice și depunerii solicitărilor de finanțare precum și participarea județului Harghita în proiectul aferent investiției ”Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență” prin care pot fi depuse tipurile de deșeuri care nu sunt colectate în prezent cum ar fi mobilier uzat, deșeurile de echipamente electrice și electronice sau deșeurile din construcții și demolări.

Miercurea Ciuc, 14 octombrie 2022