Consiliul Județean Harghita este partener în proiectele de dezvoltare durabilă și sustenabilă a turismului
Joi, 23 iunie, în cadrul unei conferințe de presă la Primăria din Gheorgheni, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, i-a solicitat primarului Csergő Tibor și membrilor Consiliului Local al municipiului Gheorgheni convocarea unei ședințe ordinare sau extraordinare în care să dezbată împreună situația dezvoltării zonei turistice Lacul Roșu.
” Toate divergențele și circul creat pe lângă stațiunea Lacul Roșu nu deservesc nici Gheorgheniului și nici județului Harghita. Consiliul Județean Harghita a fost întotdeauna pro pentru a dezvolta durabil stațiunea. Cred că problema în zona Lacul Roșu poate fi rezolvată doar de către cei care sunt implicați la nivel local. Este nevoie de acțiuni clare, iar eu văd soluția în a lucra împreună și a lua decizii bune. În ultimii ani au avut loc multe abuzuri și haos, ceea ce amenință existența lacului și viitorul acestei minuni naturale care este o atracție turistică. Într-un moment în care există multe oportunități de dezvoltare, cum ar fi proiectele Uniunii Europene, programe operaționale sectoriale sau planurile de dezvoltare, sunt consternat să văd că accentul nu este pus pe dezvoltare, ci pe atacul reciproc. Dezvoltarea necesită cooperare, gândire comună, hotărâre și consens, ceea ce, din păcate, lipsește în acest moment. Diferitele interese împiedică conservarea și dezvoltarea durabilă a frumuseții lacului, atât în ceea ce privește veniturile din turism, cât și în ceea ce privește îmbunătățirea indicatorilor de calitate pe care aceasta îi implică „a declarat Borboly Csaba.
De ani de zile, Consiliul Județean Harghita a încercat să fie partener în dezvoltarea durabilă și sustenabilă a zonei și este pentru prima dată când municipiul Gheorgheni are un lider deschis la colaborare pentru rezolvarea situației .
„Ceea ce am perceput în ultimul timp în privința situației de la Lacul Roșu putem spune că este vorba de denigrare, și toată această tensiune este dirijată de entități care nu vor ca problemele să fie puse în ordine. Toți cei care au intenția de a fi constructivi sunt bineveniți. Deci propunerea președintelui consiliului județean va fi sprijinită și de Primăria Gheorgheni. În această privință pentru ședința ordinară din luna iulie vom avea discuții împreună cu consiliul local și consiliul județean, după care îi vom invita pe toți cei interesați pentru a vedea cum vom aborda în următorii 10 ani investițiile pentru a dezvolta calitatea serviciilor turistice ” a declarat primarul Csergő Tibor.
Miercurea Ciuc, 23 iunie 2022