Cheltuirea eficientă a banului public și transparentizarea achizițiilor publice sunt esența Unității de Achiziții Publice Centralizate Județul Harghita (UCA Județul Harghita)

Informarea publică privind publicarea primului anunț de participare la Licitația deschisă – Acord-Cadru centralizat pentru articole de birotică, produse de papetărie și furnituri de birou a fost realizată în cadrul unei conferințe de presă, în format hibrid, organizată de  Consiliul Județean Harghita, la care au participat președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP),  Liviu Bostan, Tiberiu Angelescu – reprezentantul Băncii Europene de Investiții, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și Groza Noemi, Șef Serviciu Achiziții Publice din cadrul consiliului județean.

“Am reușit să avem primul anunț de licitație al UCA Județul Harghita, înființată în cadrul proiectului SIPOCA 625 al ANAP, și mă bucur că ni s-a oferit posibilitatea de a înființa o astfel de unitate la nivelul județului Harghita care va sprijini în achiziția eficientă și transparentă cele 21 de unități subordonate și primăriile care își vor arăta intenția de aderare. Chiar dacă în prima fază doar zece primării și-au exprimat intenția de aderare, urmează în viitorul apropiat să începem următoarea licitație pentru energie electrică, gaze naturale, benzină și motorină, deci acele produse pentru care prețul contează foarte mult, și cu siguranță atunci interesul va crește. Reușitele vor veni pe parcurs când se va vedea calitatea serviciilor și a produselor achiziționate” a apreciat Borboly Csaba, președintele consiliului județean.

În luna octombrie 2021 s-a format UCA Județul Harghita sub forma unui compartiment în cadrul structurii Consiliului Județean Harghita, aceasta derulând până în prezent un amplu proces de consultare a autorităților contractante subordonate în vederea identificării și centralizării nevoilor acestora.

“Este îmbucurător faptul că județul Harghita a luat foarte în serios acest proiect de constituire a Unității de Achiziții Publice Centralizate la nivel de județ. Împărtășim aceeași viziune și știm că UCA  trebuie să devină în decursul timpului un pol local al achizițiilor și un centru regional de expertiză în domeniul achizițiilor publice, care să se consolideze cu o structură solidă de specialiști și apoi să deruleze proceduri mai complexe și astfel să-și aducă aportul la dezvoltarea județului. Chiar dacă pentru început se debutează cu achiziții care nu sunt foarte impresionante, beneficiile vor apărea în viitor. Din partea agenției urmează sa furnizăm instruire pentru personalul încadrat la UCA și evident că îi vom sprijini pe toata durata procesului de derulare a procedurii. Este foarte important și util ca în acest concept de achiziții centralizate să diseminezi un exemplu pozitiv și la nivelul altor unități și împreună cu exemplul pe care-l dăm să producem un model de bună practică care să conducă la creșterea performanței achizițiilor la nivel regional și sa accelerăm implementarea unor proiecte de dezvoltare care nu de puține ori se confruntă cu dificultăți exact în procedurile de achiziție” a apreciat Liviu Bostan, președinte ANAP.

Pentru înființarea UCA Harghita, pregătirea și organizarea primelor două proceduri de achiziție centralizată, parteneri au fost reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și consultanți ai consorțiului condus de Ernst & Young România.

În acest context, Tiberiu Angelescu, reprezentant al Băncii Europene de Investiții (BEI) a precizat: ”Aș dori să subliniez două aspecte, colaborarea și stăruința cu care consiliul județean a trecut prin toți pașii premergători ajungerii în acest moment,  în care,  o unitate centralizată  la nivel local scoate la licitație primele produse care fac obiectul achiziției prin contracte subsecvente pentru mai mulți beneficiari. Acesta este scopul achizițiilor centralizate –  o agregare a nevoilor și o satisfacere a cerințelor celor de la nivel local care s-au asociat în  acest proces. Colaborarea dintre ANAP și BEI, dintre consiliul județean  și echipa comună ANAP și BEI,  împreună cu consultanți ai consorțiului condus de  Ernst & Young România, a fost determinantă în succesul de până acum al acestui proiect  modern și benefic pentru întreaga țară.”

Sub coordonarea vicepreședintelui consiliului județean, Biro Barna Botond, echipa condusă de Groza Noemi, Șef Serviciu Achiziții Publice din cadrul Consiliului Județean Harghita a anunțat progrese în realizarea achizițiilor publice centralizate la nivel local prin publicarea primului anunț de participare la Licitația deschisă – Acord-cadru pentru articole de birotică, produse de papetărie și furnituri de birou.

“Este un avantaj enorm, atât pentru consiliul județean cât și pentru întreg județul, înființarea unei UCA prin care venim în ajutorul unităților administrative mai mici. Ne-am propus să facem pentru început două achiziții centralizate, pentru 21 de unități subordonate,  inclusiv ISU și CMJ, în valoare de 4,6 milioane de lei, un acord-cadru cu o durată de 36 de luni. Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 782 de mii de lei. Prin această achiziție, în acest moment instituțiile subordonate, dar în viitor și primăriile, cele care își exprimă intenția de aderare, vor beneficia de toate avantajele pe care UCA le oferă. Nu vor trebui să facă proceduri proprii de achiziție publică, se va face centralizat, UCA va organiza achiziția pentru serviciul sau produsul necesar, primăriile vor trimite necesitatea și fondurile bugetare pe care le au la dispoziție. UCA Județul Harghita va monitoriza ulterior și managementul acordului – cadru pe parcursul derulării contractului. La nivel de capacitate organizatorică a UCA trebuie să subliniez profesionalizarea angajaților, urmează să fie efectuată instruirea  persoanelor care lucrează în cadrul acestei unități, totodată creșterea transparenței prin implementarea normelor de conduită etică și integritate. Totodată, promovăm concurența firmelor, ofertanților, încurajăm acest lucru – o concurența mai mare  va duce la obținerea de beneficii pentru autoritățile contractante prin prețurile și calitatea serviciilor achiziționate. Ceea ce am derulat, în premieră, sunt consultările de piață. Societățile din județul Harghita au avut o atitudine pozitiva în cadrul acestor consultări de piață. După publicarea unui anunț în SEAP au avut loc discuții cu caracter confidențial cu fiecare societate care și-a manifestat intenția de a participa. Am urmărit, prin aceste consultări, să pregătim procedurile într-un fel cât mai realist, transparent, pentru a putea stabili valorile estimate. Încurajăm societățile comerciale să participe atât la consultările de piață cât și la depunerea de oferte. Se pot depune solicitări de clarificări pentru cazul în care se consideră că documentația nu este explicită sau necesită mai multe informații. Cheltuirea eficientă a banului public și transparentizarea achizițiilor publice sunt esențiale în administrația publică” a apreciat Groza Noemi, Șef Serviciu Achiziții Publice în cadrul Consiliului Județean Harghita.

Pagina consiliului județean privind achizițiile publice poate fi accesată aici: http://achizitiipublice.judetulharghita.ro/ro

Miercurea Ciuc, 16 martie 2022