Fiecare tânăr trebuie să găsească acasă resursele pentru a se dezvolta și a contribui astfel la binele comunității
În vederea elaborării Strategiei de tineret a județului Harghita pentru perioada 2023-2030, Consiliul Județean Harghita a stabilit direcțiile principale pentru ca tinerii să fie încurajați să rămână acasă, să se dezvolte și să contribuie astfel la dezvoltarea comunității.
Pentru ca acest document să cuprindă vocea tinerilor a fost elaborat un chestionar prin intermediul căruia se urmărește să se obțină informații cu privire la nevoile, așteptările și speranțele tinerilor din județul Harghita.
Anul 2022 este Anul European al Tineretului, și în acest sens Consiliul Județean Harghita dorește să sublinieze rolul important al tinerilor în construirea unei comunități care să corespundă tranziției verzi, digitale și inovative.
“ Pentru ca tinerii să se simtă implicați în dezvoltarea comunității, trebuie să le oferim sprijin și să recunoaștem rolul important pe care-l au în societate. Consiliul Județean Harghita acordă prioritate tinerilor prin sprijinirea orientării în carieră, formarea lor ca antreprenori, finanțarea programelor și proiectelor destinate lor. De aceea, îi încurajez să se folosească de această oportunitate și să completeze chestionarul pus la dispoziție pentru ca ideile lor să fie integrate în strategia ce le este destinată și care va contribui la dezvoltarea comunității” a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Chestionarul este disponibil pentru a fi completat până în data de 7 martie, accesând link-ul: https://bit.ly/strategietineri .
Puteți lectura mai multe informații despre Anul European al Tineretului aici: https://europa.eu/youth/year-of-youth/news_ro .
Miercurea Ciuc, 7 februarie 2022