Trebuie exploatate posibilitățile oferite de UE agricultorilor

Comitetul Regiunilor l-a invitat pe Borboly Csaba să vorbească despre pășunat

(0 Votări)5 vizualizări

„Menținerea pășunatului are un rol foarte important în Uniunea Europeană, nu numai din punctul de vedere al agriculturii, ci și pentru atingerea obiectivelor de conservare a biodiversității”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita în cadrul ședinței comisiei de specialitate pentru resurse naturale, inclusiv agricultură (NAT) din cadrul Comitetului Regiunilor (COR), care a avut loc în data de 17 iunie la Bruxelles.

Borboly Csaba a fost invitat să vorbească pe marginea acestei teme care completează pe deplin raportul întocmit în ceea ce privește problemele create de populația de urs, urmând ca și în cursul zilei de azi, în calitate de membru COR să participe la dezbaterile care au loc la Bruxelles în folosul agricultorilor. Prezentarea lui Borboly Csaba a avut la bază propunerile grupului de lucru pentru managementul peisajelor naturale din cadrul Consiliului Județean Harghita.

Președintele Consiliului Județean Harghita a explicat că atât aspectele legate de modul tradițional de practicare a agriculturii, cât și conviețuirea cu carnivorele mari sunt foarte importante pentru agricultorii din regiune și s-au depus eforturi susținute pentru ca aceste aspecte să fie făcute cunoscute și luate în considerare și la Bruxelles. „Aceste teme au fost abordate în urmă cu mult timp, încă de atunci când multe persoane credeau că nu sunt teme importante la nivel european, la fel cum s-a crezut și despre problema urșilor, sau rezolvarea litigiului cu privire la granița dintre județul Harghita și Neamț. Probleme trebuie abordate din timp: și aspectele legate de daunele create de urși au fost luate în considerare de experți, situația actuală nu este una corespunzătoare și trebuie luate măsuri. Ieri la Bruxelles s-a vorbit despre pășunat și păstorit, ceea e denotă faptul că este binevenit a interveni și a face cunoscute aspectele importante ale acestei regiuni”, a afirmat Borboly Csaba. Toate acestea demonstrează faptul că temele importante și de interes trebuie abordate din timp, astfel ca soluțiile care se vor găsi în timp să fie de folos tuturor. Acesta este și motivul pentru care președintele consiliului județean roagă sprijinirea inițiativelor grupului de lucru sus-menționat.

Pășunatul ecologic și care poate fi sustenabil și din punct de vedere economic întâmpină dificultăți la care face referire și Politica Agrară Comună (PAC). Statele membre trebuie să utilizeze în totalitate instrumentele financiare oferite de PAC pentru finanțarea măsurilor de prevenție a daunelor, respectiv pentru susținerea pășunatului, mai ales în acele locuri în care unde s-a constatat o suprapopulare a urșilor, a menționat Borboly Csaba. Este nevoie de susținerea platformelor locale și regionale care se ocupă cu aspectele de conviețuire cu carnivorele mari, dat fiind faptul că asigură o mai bună oportunitate de introducere a politicilor de specialitate. Președintele consiliului județean susține utilizarea conceptului de patrimoniu bio-cultural care subliniază valorile asociate biodiversității și pășunilor. „Îmbunătățirea calității pășunilor montane și a terenurilor agricole este un element-cheie al agriculturii montane din Carpați”, a subliniat Borboly Csaba în prezentarea sa.

Prezentarea lui Borboly Csaba poate fi consultată la următorul link:

https://www.borbolycsaba.ro/wp-content/uploads/2019/06/BCS_Speech_pastoralism.pdf

Raportul întocmit cu privire la problemele create de urși este accesibil la link-ul de mai jos:

https://www.borbolycsaba.ro/ro/wp-content/uploads/2019/06/cor-2017-03545-00-00-ac-tra-ro-7.pdf

Materialul video îl puteți urmări la accesând:

https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/videos/376960782945834

Miercurea Ciuc, 18 iunie 2019


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2019»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte
Network of Cities for Artistic Creation
European Day of Artistic Creativity
Creative Ideas Bank
 

 

 

 

 

ENSIE

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774